Soarta Rafo Onești devine tot mai incertă, iar șansele ca rafinăria să își păstreze actualul proprietar, firma Balkan Petroleum, se pare că sînt tot mai mici, spun surse chiar din interiorul firmei. Paul Ivașcu, directorul general al Rafo Onești, s-a aflat ieri la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). „AVAS ne-a solicitat să prezentăm niște documente, în baza cărora Consiliul Concurenței să se pronunțe dacă transformarea creanței în acțiuni reprezintă sau nu ajutor de stat. Legea falimentului nu precizează, însă, că, dacă ar fi vorba despre ajutor de stat, atunci conversia datoriilor în acțiuni nu s-ar mai putea face”, ne-a declarat Paul Ivașcu.
Rafo se află din primăvara anului trecut în procedură de reorganizare judiciară, solicitată de Ministerul Finanțelor și proprietarul rafinăriei, Balkan Petroleum. Reprezentanții societății au înaintat un plan de reorganizare, care presupune fuziunea dintre Rafo și Carom Onești – aflată în proprietatea lui Ovidiu Tender – urmată de conversia în acțiuni a datoriei de 24.000 de miliarde de lei pe care cele două societăți o au la bugetul de stat și la SNP Petrom. Acțiunile ar urma să fie preluate de AVAS, care ar deveni acționar majoritar. în fond, o etatizare a rafinăriei, după ce aceasta a fost înglodată în datorii. Planul de reorganizare a fost aprobat pe 8 decembrie, cu cîteva zile înainte de alegeri. Reprezentanții Ministerului Finanțelor nu s-au pronunțat asupra lui și abia în luna ianuarie au depus o contestație la decizia instanței, recurs care nu a fost nici pînă acum judecat. Pentru ca planul să poată fi aplicat, Guvernul Năstase a dat o ordonanță de preluare de către AVAS a datoriei, dar aceasta a fost suspendată de Guvernul Tăriceanu, pentru 90 de zile.
Pînă la finalul termenului mai sînt 25 de zile și nimeni nu poate spune ce se va întîmpla cu rafinăria. „Am auzit că AVAS va anula privatizarea și vom fi vînduți altcuiva”, ne-a declarat Ion Marian, liderul Sindicatului „Rafinorul”. Două ar fi modalitățile prin care Rafo și-ar putea schimba patronul: anularea privatizării din 2001, urmată de declararea falimentului și vînzare sau neacceptarea planului de reorganizare, care ar presupune intrarea în procedură de lichidare și vînzarea activelor, după cum ne-au precizat surse din AVAS. „Dacă în urma recursurilor aflate pe rol, planul de reorganizare nu va fi acceptat, se va intra în lichidare. Pe de altă parte, dacă se vor găsi suficiente motive pentru anularea privatizării inițiale, atunci se va intra în faliment. Asta va presupune ca, cel puțin pentru un an, Rafo să fie închisă. Se pare că la mijloc este o strategie, dar nu cunosc care va fi finalizarea ei”, ne-a confirmat Paul Ivașcu.
Reprezentanții firmei Balkan Petroleum spun că soarta Rafo este influențată de ceea ce s-a întîmplat cu Iacobov și frații Iancu, cei care nu au fost străini de datoriile imense acumulate la Rafo și Carom.
Principala problemă o reprezintă aprovizionarea cu țiței. „Nu mai avem credibilitate pe piață și trebuie să plătim țițeiul în avans. Pînă în luna aprilie, problema este rezolvată, dar nu știm ce se va întîmpla apoi. Vînzările Rafo au scăzut dramatic, cu cel puțin 30%, pentru că benzinarii nu vor să se mai complice ca diferite controale să ajungă și la ei în contabilitate. în plus, rezervele financiare și de produse pe care le-am strîns într-un an, au scăzut. Lumea e oarecum bulversată și intimidată. Cînd aude de Rafo, oricine o ia la fugă”, recunoaște Marin Anton, reprezentant al Balkan Petroleum. El s-a arătat intrigat de declarația ministrului finanțelor, care s-a pronunțat ieri pentru intrarea Rafo în faliment și vînzarea firmei către un alt proprietar. Surse neconfirmate spun că în calcule ar exista deja cel puțin trei jucători, dintre care doi sînt deja cunoscuți: Dinu Patriciu și Luk Oil. (Nicoleta BICHESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.