~2 min lectură 0 comentarii

La Stanisesti s-a incheiat scoala de vara „Împreuna cu George Apostu, la el acasa”

Redacția Ziarul de Bacău

– peste 80 de artisti au luat parte la scoala de vara organizata in cinstea marelui sculptor, nascut la Stanisesti – autoritatile locale doresc sa faca din acest eveniment unul de traditie

Timp de zece zile, în perioada 24 august – 2 septembrie, comuna Stanisesti, locul de nastere al marelui sculptor bacauan George Apostu, a fost centrul de sculptura al Moldovei. Asociatia de Prietenie Româno-Franceza, filiala Bacau, împreuna cu institutia Consiliului Judetean, în parteneriat cu Primaria Stanisesti au organizat prima editie a scolii de vara de arta plastica „Impreuna cu George Apostu, la el acasa”, la care au luat parte profesori universitari si sculptori cu reputatie din tara. Scoala de vara a debutat cu simpozionul „Intre amintire si actualitate” si a fost închisa prin vernisajul expozitiei „Prin arta mai aproape de Tatal si Fiu”.

În cadrul scolii de vara, trei sculptori, Ana Maria Negara, Asandei Simion si Titus Ivan de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iasi, sub indrumarea conferentiarului universitar dr. Ilie Bostan au realizat lucrari din lemn de stejar. Acestea au fost amplasate în gradina casei memoriale „George Apostu” din comuna, loc în care marele artist s-a nascut si a creat în timpul vietii. Artistii au fost cazati în casa în care a locuit Apostu pe toata durata scolii de vara si tot aici, în aer liber au studiat si sculptat.

„La acest eveniment au participat peste 80 de persoane, care au luat contact cu opera si locul în care a trait George Apostu. Consiliul Judetean a finantat mare parte din proiect. Au fost prezenti artisti renumiti ca George Zarnescu sau Craita Mândra. Aceasta scoala de vara a beneficiat si de suportul Primariei Stanisesti”, a declarat Dinu Apostu, nepotul sculptorului bacauan, si presedintele Asociatiei de Prietenie Româno-Franceza Bacau.

Autoritatile din comuna Stanisesti vor sprijini scoala de vara si la urmatoarele editii, pentru ca acest eveniment cultural sa ia o amploare si mai mare. „Aceasta scoala de vara dedicata marelui sculptor George Apostu va deveni o traditie în comuna noastra. Vesnicia s-a nascut la sat, iar noi avem datoria de a promova valorile culturale românesti si numele acestui mare artist care s-a nascut si a creat în comuna noastra”, a spus si Bogdan Popa, primarul comunei Stanisesti.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.