Un tînăr în vîrstă de 18 ani, din Poduri, este cercetat penal deoarece a tînjit la nurii unei femei care ar fi putut să-i fie bunică. Toată tărășenia s-a petrecut miercuri noaptea, cînd Dorica L., de 58 de ani, a fost acostată în timp ce mergea pe stradă de Ciprian Dragostan. Acesta, aflat sub influența alcoolului, a trîntit-o pe femeie la pămînt și a început să-i rupă fusta și desuurile. Înainte de a se consuma violul, Ciprian a fost observat de doi tineri care treceau prin zonă și care l-au pus pe fugă. Cum îl cunoștea pe Dragostan, femeia s-a dus a doua zi la poliție, unde a depus reclamație împotriva lui. Ciprian Dragostan a fost chemat la post, unde și-a recunoscut vina, după care polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru tentativă de viol. (Fl. C.)
La un pas de viol
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.