Șase comune din județul Bacău – Urechești, Coțofănești, Căiuți, Ștefan cel Mare, Buciumi și Gura Văii au pus bazele primului Grup de Acțiune Locală (GAL) din județul Bacău. Acesta reprezintă un parteneriat local constituit din reprezentanți care provin din diferite sectoare socio-economice locale și care își propun să dezvolte împreună proiecte benfice celor șase comunități. „Prioritățile fiecărei comunintăți – spune primarul din Urechești, Neculai Talabă – vor face obiectul Planului local de dezvoltare, la care lucrăm acum, în fiecare comună. Acestea se regăsesc în toate planurile, iar proiectele grupului trebuie gîndite la fel”. Primul GAL poartă numele rîului Trotuș și el beneficiază și de ajutorul lui Briam Milton, un specialist irlandez în dezvoltare rurală, angajat consilier la Ministerul Agriculturii din România pentru că Irlanda are cea mai bună experiență în acest domeniu. El a venit în zonă pentru a le spune oamenilor care este perspectiva dezvoltării comunelor de pe Valea Trotușului.
Sătenii cu inițiativă din Urechești s-au întîlnit, săptămîna trecută, cu Briam Milton, dar și cu toată conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Bacău, pentru a începe o colaborare în sensul derulării unor proiecte de dezvoltare cu finanțare europeană. Au venit la întîlnire Mihai Banu, directorul executiv al DADR, Ghiță Burlui, Ștefan Talambă și Maria Hagimă, directori executivi adjuncți, Constantin Viziteu, directorul Unității pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Bacău, dar și reprezentanți ai Oficiului Județean de Consultanță Agricolă. „Vrem să mobilizăm resursa locală, oamenii care au inițiativă și încearcă să facă și altceva decît au făcut pînă în acest moment – a spus primarul Neculai Talabă. în următorii ani, există o sumedenie de oportunități de dezvoltare locală în zona rurală și nu vreau ca Urecheștiul să fie exclus din asemenea perspective”. Direcția Agricolă a sprijinit cele șase comune pentru inițierea unui program de dezvoltare, făcînd apel la tot ceea ce oferă, în momentul de față, perspectiva integrării europene. Axa Leader, Axa 4 din Programul Național de Dezvoltare Rurală, implică participarea comunităților locale într-un sistem foarte bine pus la punct, în așa fel încît GAL-urile să poată contribui decisiv la dezvoltarea localităților. Pentru aceasta, s-a încheiat, în luna iunie, un protocol cu reprezentanții autorităților din cele șase comune, în care trăiesc circa 25.000 de oameni.
Sprijin inițiativelor de dezvoltare
Săptămîna trecută, specialiștuii s-au întîlnit, la Urechești, numai cu oamenii care sînt hotărîți să înceapă proiecte de dezvoltare și s-au interesat de potențialul material de care dispun. Au venit crescători de animale, care au, fiecare, pînă la 300 de oi, peste 100 de porci, dar și oameni care cresc doar două-trei vaci, porci, păsări sau animale mici de blană, oameni care s-au asociat și lucrează, în arendă, sute de hectare de teren, oameni care vor să-și construiască ferme de legume sau care vor să dezvolte în comună diferite servicii. Au venit, însă, și tineri care abia acum intră în vîltoarea economiei de piață și care așteaptă în primul rînd ajutor pentru a se capitaliza. „Nu am vrut o adunare populară, ci o convocare a celor care vor să dezvolte activități în zootehnie, culturi vegetale, legumicultură, viticultură, cultivarea căpșunilor sau a cătinei etc. Toți participanții au completat chestionare, din care am luat intențiile fiecăruia de dezvoltare. De asemenea, am constatat că aici sînt 22 de persoane calificate în diverse meserii din constucții și, deci, vom discuta și despre activitățile nonagricole pe care le putem susține financiar” – a precizat Ștefan Talambă, directorul pentru dezvoltarea rurală al DADR.
Fermierii irlandezi au pornit de la nivelul românilor
Briam Milton se află de zece ani în România. „Lucrez aici – a spus el -, pentru că mă simt ca acasă. Sînt născut la țară, într-o fermă și într-o familie care a avut opt copii. Tata nu a avut tractor. A făcut agricultură cu calul, pentru că a avut doi cai. Este o situație încă actuală în România și de aceea și sînt atașat de acest mod de viață. Un alt motiv este că populația rurală din România, ca și cea de pe Valea Trotușului, este interesată de diverse domenii de dezvoltare regională. Aceasta înseamnă, pe lîngă drumuri, telefonie, canalizare, și ceea ce este mai important, ceea ce se întîmplă în propia curte. întrevăd un viitor bun pentru zona Trotuș. La Urechești nu sînt munții Carpați, dar am fost impresionat de cîmpul de aici. Am înțeles că oamenii nu sînt foarte fericiți, dar sînt interesați să trăiască mai bine. încerc să mă pun în postura fiecăruia de aici și să văd ce se poate face. Viitorul nu poate fi gîndit și construit decît dacă totul se petrece în comuniutate”.
Briam Milton crede că astăzi este o excelentă oportunitate să se aducă bani în zonă. „Principalul nostru scop – a precizat specialistul – este să vedem unde pot ajunge acești bani și ce putem face cu ei. Vrem să vedem de ce aveți nevoie. Numai oamenii pot spune asta. Circa 40.000 de români luează în Irlanda. Avem aceleași gusturi, ne place aceeași bere și ne place la fel de mult să vorbim, să fim comunicativi. Aveți nevoie de bani astăzi și mîine, nu mai tîrziu. Bani sînt, iar România este țară a UE. Dar trebuie să fiți organizați, să pregătiți documentele care se cer, să ajungeți în situația irlandezilor de astăzi. Iar Irlanda are doar 2,1% din populația UE, însă 4% din PIB”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.