~3 min lectură 0 comentarii

La Zemeș, arta și poezia s-au întors acasă

Redacția Ziarul de Bacău

Un fiu al comunei Zemeș s-a întors acasă. Ar fi fost un eveniment comun dacă fiul satului nu ar fi Vasile Catană, omul care, la 84 de ani, are în urmă o viață de inginer, de economist, dar și de artist plastic, de sculptor în lemn și chiar de poet, dar în primul rând de mare patriot. Un poet cronicar, care a pus în versuri istoria prin care a trecut.

cult.zemes

La Zemeș, joi, 10 aprilie, a fost sărbătoare. Fiul satului, Vasile Catană, bucureștean de ani și ani, și-a lansat, cu sprijinul Consiliului Local și al primarului Costel Dudău, două volume de versuri, truda de o viață pe altarul condeiului. Două volume, apărute în condiții grafice deosebite, care sunt o oglindă specială a unei vieți trăită în cultul dragostei de adevăr și de patrie. Două cărți care arată, practic, prin forța verbului și a metaforei, ceea ce sculptorul Vasile Catană a redat în zeci de opere dăltuite în lemn și care, acum, se află adunate toate unde altundeva decât la Zemeș, într-un spațiu pus la dispoziție tot de autoritatea locală, după ce alte și alte autorități statale sau ale culturii române le-au refuzat. Vasile Catană și-a donat opera comunei în care s-a născut, ca și cum ar preda, ori de câte ori este nevoie, câte o lecție din istoria românilor și a românismului, pentru că o simplă vizită în expoziția permanentă care-i poartă numele te obligă să-ți aduci aminte că ești român.

La evenimentul de joi de la Zemeș au venit prefectul Dorian Pocovnicu, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Floroiu, reprezentanți ai Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și mulți fii ai satului, precum și personalități din diferite domenii de activitate care au lucrat sau lucrează aici și care l-au venerat pe autor pentru că și-a dedicat, practic, viața românismului și plaiurilor natale.
Vasile Catană a făcut studii tehnice în aeronautică și energetică, s-a perfecționat pe plan tehnic la Politehnica din Sankt Petersburg, a lucrat pentru Ministerul Apărării Naționale ca șef al unei secții de tehnică militară. De 45 de ani sculptează în lemn și a avut 16 expoziții de artă în țară și alte cinci în Statele Unite și a fost, timp de 14 ani, șeful secției de sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici din București.
Cine ajunge sau trece prin Zemeș se poate opri, deci, chiar la sediul Primăriei, unde este găzduită colecția sa de lucrări în lemn, unele cu caracter monumental, cel puțin una fiind în plan de a fi transpusă, la scară mare, ca monument istoric al comunei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.