Din luna ianuarie, la spitalul municipal din Moinești va funcționa încă un laborator de analize medicale. Destinat exclusiv analizelor de microbiologie, laboratorul va scuti unitatea medicală de cheltuielile de pînă acum, dar va facilita și testarea bacteriologică a bolnavilor TBC care de la anul vor fi tratați într-o secție nouă a spitalului. „Desființarea spitalului TBC din Tîrgu Ocna a condus la înființarea unei secții de tuberculoză de 25 de paturi la Moinești. Pentru tratarea acestora vom avea nevoie de examene de laborator specifice. Pînă acum, pentru analizele de bacteriologie plăteam cîte 80 de milioane de lei lunar laboratorului Direcției de Sănătate Publică din Moinești”, ne-a declarat dr. Adrian Cotîrleț, directorul spitalului. Laboratorul unității medicale din Moinești a fost recent dotat, în urma unei repartiții a Ministerului Sănătății, cu un aparat automat pentru efectuarea analizelor. De fabricație americană, aparatul de analize efectuează automat 60 de testări în același timp, rezultatele de laborator fiind citite de computerul aparatului. (Cezara DUȚĂ)
Laborator nou la spitalul din Moinești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.