Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești a găzduit lansarea de carte a cunoscutului publicist Constantin Chifane-Drăgușani, intitulată „Am trăit deja un secol?”. Autorul este membru al Comisiei Naționale pentru UNESCO, președintele Fundației Culturale „Marco Polo” București. Lucrarea fost prezentată ca literatură de frontieră, fiind în egală măsură memorialistică, literatură de călătorie și monografie a satului natal – Drăgușani, din comuna Parava.
La eveniment au participat elevi ai liceelor oneștene, membri ai Clubului de turism montan „Șandru” și foarte mulți curioși, mai ales că prețul cu care s-a vîndut cartea a fost unul promoțional. Constantin Chifane-Drăgușani este la cea de-a cincea lansare de carte în decurs de un an și jumătate și este inițiatorul proiectului „Sudameritur 2003-2004”, proiect ce cuprinde o nouă expediție de documentare UNESCO în cinci țări din America de sud, în care va pleca „Marco Polo” din Drăgușani pe data de 10 octombrie. În cartea „Am trăit deja un secol?”, acesta povestește o parte din peripețiile prin care a trecut în timpul lungilor sale documentări, viața alături de mama sa, precum și despre cei zece ani petrecuți în orfelinat. (Tiberiu BĂȘTIC)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.