• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Laurențiu Neghină renunță la candidatura pentru Primăria Onești. Dragoș Benea: „Un act de responsabilitate față de comunitatea oneşteană”

Laurențiu Neghină renunță la candidatura pentru Primăria Onești. Dragoș Benea: „Un act de responsabilitate față de comunitatea oneşteană”

Redactie 29 martie 2024 6 comentarii

LikeShare

Primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de primar al Oneștiului, la trei zile după ce Curtea Supremă a confirmat definitiv decizia de incompatibilitate emisă de ANI. În locul său, candidat va fi actualul viceprimar al municipiului, Adrian Jilcu. Președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, consideră că alegerea lui Neghină „dovedeşte până la capăt responsabilitatea față de comunitatea oneşteană pe care a slujit-o exemplar”.

Laurențiu Neghină explică de ce nu mai poate candida pentru funcția de primar al Oneștiului și care este „motivul bizar care stă la baza acestei decizii!”.

Potrivit edilului, totul a început în anul 2012, când un angajat al primăriei a comandat dulciuri pentru colindători, în valoare de 18.000 lei, de la o firmă unde era acționar Neghină. Factura de achiziție a fost semnată de Laurențiu Neghină, în calitate de primar.

„Faptul că am aplicat indicativul DEF și semnătura pe factura respectivă, fără să am vreo idee că acest lucru ar fi trebuit să îl facă secretarul primăriei în acest caz, m-a făcut ulterior vinovat de «conflict de interese». ATENȚIE din nou: Dacă secretarul primăriei ar fi semnat în cazul prezentat, în locul meu, factura și OP-ul respectiv, fapta nu ar fi mai existat”, a spus Neghină.

O copie a facturii respective a fost transmisă de un angajat al primăriei Onești către Agenția Națională de Integritate, care a a constatat un conflict de interese. A urmat un proces, în urma căruia Laurențiu Neghină a fost judecat și condamnat la patru luni închisoare cu suspendare și i s-a interzis dreptul de a alege și de a fi ales pentru o perioadă de doi ani și patru luni.

„După ispășirea pedepsei cazierul meu a devenit curat, drept pentru care am putut candida în anul 2020. Între timp a fost reluat procesul privind contestația mea împotriva raportului ANI și, ca o coincidență stranie, în urmă cu trei zile, acum în prag de alegeri, a venit sentința cu respingerea contestației mele împotriva raportului ANI”, a mai precizat Laurențiu Neghină.

Laurențiu Neghină a mai explicat că renunță la o nouă candidatură pentru că există riscul „să îmi fie acceptată, să câștig alegerile cu 80% și să nu îmi fie validată funcția de primar pentru următorul mandat. Caz în care candidatul de pe locul 2, chiar dacă a obținut doar 7 procente, să devină primar. Acest risc, pentru mine, este de neconceput și pe care nu îl voi accepta.”

Astfel, el a anunțat că îl susține pentru funcția de primar al Oneștiului pe Adrian Jilcu, actualmente viceprimar al municipiului, „cel cu care am lucrat alături timp de trei ani și jumătate și despre care pot spune că a fost mâna mea dreaptă în toate acțiunile pe care le-am întreprins în calitatea mea de primar și printre puținii capabili, sinceri și onești în a continua ce am început și care nu ne va dezamăgi”, mai spune Neghină.

Decizia lui Neghină a fost apreciată și de liderul PSD Bacău, Dragoș Benea, care a declarat: „Îi mulțumesc colegului nostru, primarul Laurențiu Neghină (PSD), pentru luciditatea şi responsabilitatea pe care le dovedeşte până la capăt față de comunitatea oneşteană pe care a slujit-o exemplar, în ultimii 4 ani, alături de viceprimarul Adrian Jilcu. Împreună ați transformat Oneştiul, schimbându-l la față prin investiții remarcabile! Împreună mergeți mai departe pentru Onești! Proiectul politic Neghină – PSD merge înainte şi mă bucur că – prin abordarea sa onestă – primarul Laurențiu Neghină este, fără doar şi poate, un exemplu pentru toți conducătorii din administrația locală a județului Bacău!”

LikeShare

Din categoria: Politica, Top Story Etichete: Laurentiu Neghina, primaria Onesti

Reader Interactions

Comentarii

  1. baba a zis

    29 martie 2024 la ora 11:17 am

    mi s-a umplut foondul de lacrimi! Hai, roiu, te așteaptă nevasta și nevila!

    Răspunde
  2. david a zis

    29 martie 2024 la ora 12:22 pm

    Eu cred ca dupa unpr, pro romania, pmp, pnl, psd, etc, omul nu mai are partid din partea caruia sa candideze. Asteapta un partid nou si apoi hop si el. Alooo

    Răspunde
  3. Neghinita a zis

    29 martie 2024 la ora 1:20 pm

    Adica el ar fi vrut dar nu s-a mai putut ca i-au interzis aia.
    Asa ca daca nu mai poate, s-a hotarat ca nici nu mai vrea, ceea ce-l face responsabil si lucid.
    Poate aflam care ar fi fost variantele iresponsabile si lipsite de luciditate. Isi tiparea singur buletine de vot cu numele lui si le impartea prin oras, se lega de caloriferul din biroul de primar dupa alegeri sau ce putea face acum ca a primit o interdictie oficiala?

    Răspunde
  4. romanul a zis

    29 martie 2024 la ora 1:29 pm

    Si banii (salariul de primar) incasat cat a fost in incompatibilitate cand i-l va inapoia la bugetul municipiului? sau …ramane asa!

    Răspunde
  5. J. Marcel a zis

    29 martie 2024 la ora 1:40 pm

    Pentru a bloca o candidatura comuna PNL-PSD împotriva sa, cu 4 zile anterior sentintei previzibila a ICCJ Neghină a migrat strategic la PSD sfătuit fiind de către oneșteanul Vicepreședinte al CJ Gelu Panfil la rândul sau incompatibil in proces cu ANI .
    Neghină știe sa dezbine si sa domine adversarii politici dispuși sa-si tradaze electoratul cu marionete precum JILCU , om de cară a carui CV probează faptul ca este servantul familiei Neghină.
    INCOMPATIBILUL Neghina este COMPATIBIL cu „valorile PSD”.
    Asta in timp ce PNL Onești este in silenzio stampa iar PSD este deturnat de Neghina si Panfil care si-au construit cariera politica ca oameni de dreapta anti-psd. In 2020 Neghina a propus candidat PNL Onesti insa a fost refuzat pentru imaginea de corupt. vad ca PSD nu are nici o jena ….

    Răspunde
  6. Strungariu Ionut a zis

    29 martie 2024 la ora 3:07 pm

    Cat de hamesit poti sa fii?
    Este arhicunoscuta practica psd&pnl da a racola in mediul rural si urban administratorii de firme cu popularitate.
    Dealtfel sunt multi dintre dumnealor care isi si doresc scaunul de primar…pentru mai mult cascaval.
    In imprejurimi gasim la Moinesti pe stimatul Viorel…plecat ministru…senator… mai sus pe la Slanic Mr. Gheorghe…
    Ca ei o gramada de primari fosti administratori in acte….in continuare administratori ai firmelor si primariilor.
    Hamesitul asta a cumparat de la firma proprie bombonele… ce penibil.
    O sa credeti ca greii astia cu firme… se joaca numai pe combinatii mari….
    Mulg baietii de peste tot…..orice mica ciubucareala le aduce sclipirea in ochi….asa fac banii …

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, ediția 2025. Au răspuns la invitația prof.univ.dr. Cotîrleț nume importante ale vieții medicale internaționale

Prejudiciu de 960.000 lei, într-un ocol silvic privat din județul Bacău. 17 persoane au fost trimise în judecată

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

Încă un pas pentru Autostrada Moldovei A7! De astăzi se circulă pe întreg tronsonul dintre Buzău și Focșani

Autorii tentativei de răpire din parcarea Mega Image, arestați. Unul dintre suspecți este soțul victimei

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

12 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

11 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

10 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Com. Răcăciuni

9 iulie 2025

Ultimele comentarii

  • SEPTEP la Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești, ediția 2025. Au răspuns la invitația prof.univ.dr. Cotîrleț nume importante ale vieții medicale internaționale
  • XXXtentacion la Încăierare și focuri de armă la Moinești. Patru bărbați reținuți de polițiști
  • Roch la Autostrada A7 Moldova: Se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de Umbrărescu
  • Adrian la Autostrada A7 Moldova: Se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de Umbrărescu
  • VS la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău