Medicii din secția de Ortopedie a Spitalului Județean au fost asaltați în serviciile de gardă de miercuri și joi de numeroși pacienți cu mîini și picioare rupte, care au ajuns la spital după ce au zăcut acasă zile întregi. Mulți dintre bolnavi sînt oameni de la țară, care s-au tratat cu leacuri băbești, iar cînd nu au mai putut de durere au venit la spital. Un bolnav din Răcăciuni, de 47 de ani, a stat acasă cu glezna ruptă aproape trei săptămîni și a ajuns la spital cu piciorul foarte umflat. El s-a tratat cu fel de fel de cataplasme cu frunze și comprese cu apă rece. Medicii mai spun că miercuri au internat nouă cazuri grave, iar în primele două ore ale zilei de ieri, cinci pacienți cu mîinile și picioarele rupte s-au prezentat la doctori. O parte dintre pacienți au fost victimele muncilor de la cîmp. Iosif Farcaș, de 78 de ani din Faraoani, a căzut din căruța cu fîn. „Am vrut să evit o creangă de copac și m-am tras într-o parte, dar roata căruței a prins o groapă și am fost aruncat în drum”, ne-a declarat bătrînul. El a fost diagnosticat cu un trauamtism cranian și de coloană vertebrală. Tot la Ortopedie a ajuns și Victoria Cheța, de 60 de ani. Femeia din Găiceana s-a dus să își plivească grădina, dar a alunecat pe iarba udă și și-a fracturat mîna dreaptă. Medicii ortopezi au operat ieri numai puțin de nouă pacienți. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.