„Learning Europe by Arts”, la Colegiul Național „Ferdinand I”

Catalina Chifu

În perioada 2011 – 2013, Colegiul Național „Ferdinand I” a derulat un proiect Comenius intitulat „Learning Europe by Arts”, în parteneriat cu cinci țări europene (Norvegia, Austria, Franța, Portugalia și Spania), valoarea grantului acordat de UE fiind de 24.000 euro. Proiectul a fost premiat de Comisia Europeană pentru calitatea inovativă a activităților derulate.

În aceste zile, o delegație formată din profesori și elevi din cele cinci țări se află în Bacău la reuniunea finală a proiectului. Vizita delegațiilor europene a avut ca scop cunoașterea patrimoniului cultural local și a inclus schimburi didactice cu profesorii Colegiului „Ferdinand I”. Vizite de documentare au avut loc la casa lui George Enescu de la Tescani, la cele două galerii de artă din Moinești și la Muzeul de Etnografie și Artă „Dimitrie Ghica – Comănești”. Din program au făcut parte și vizite la mănăstiri din Bucovina – Voroneț, Gura Humorului, Sucevița și Moldovița și la Muzeul Ouălor de la Vama.

Un alt reper cultural a fost orașul Iași, ca obiective fiind vizate Universitea „Al. I. Cuza”, Parcul Copou, Mitropolia Moldovei, Palatul Culturii, Teatrul, Castelul de la Ruginoasa. Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Casa Corpului Didactic și Palatul Copiilor vor fi vizitate astăzi, unde vor avea loc consultări pe probleme de educație și discuții pentru inițierea unor noi proiecte educaționale între unitățile școlare din județ și școlile europene prezente la Bacău. (Cătălina CHIFU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.