Lecția de limba română

„Mi-am găsit Bacăul” – Un adevărat monument istoric

Una dintre cele mai vestite zicale, mai ales pe plaiurile moldovene, este „Mi-am găsit bacăul (cu „b” mic), așa cum îl menționează Hașdeu în „Etymologicum Magnum Romaniae”, explicînd-o în sensul că cineva „a mers pînă ce a dat de hotar, a ajuns la vamă, a fost oprit și scotocit și n-a mai putut să meargă mai departe”, precizînd totodată că locuțiunea „Mi-am găsit Bacăul” este un adevărat monument istoric”, ca și locuțiunea „a nimerit orbul Brăila”.
Se știe, însă, că s-a încercat, de-a lungul veacurilor, să se dea o origine bizara Bacăului:”S-a inventat și un nume de ungur, BaKo, un gâde fioros care ucidea pe contrabandiștii prinși la graniță; de unde expresia „și-a găsit Bacăul”, adică a dat de gîdele Bako. Dar această „fantezie scria Gr.Tăbăcaru în „Cronica Bacăului” – nu este cel puțin decît o legendă”. Fiindcă Bacăul a existat înainte să fi fost vamă, adică înainte de întemeierea Mănăstirii Bistrița, de către domnitorul Alexandru cel Bun, căreia i se dădea veniturile de la vama Bacăului. Iar numele de Bacău a fost dat întregului ținut. Deci originea zicalei trebuie căutată, nu în numirea localității, ci a întregului ținut din partea de Sud-Est a Moldovei de Jos. Și drept argument, Gr.Tăbăcaru dă un citat din cronica lui Neculce (p.246): „am vîndut un sat la Bacău, anume Fântânele”. Fapt care este întărit și de tratatul comercial încheiat cu Polonia de Alexandru cel Bun, la 1407 (8), prin care se stipulează că anumite exporturi erau vămuite și taxate la „fruntară la Bacău”. De aceea, locțiunea „mi-am găsit Bacăul”, născută în sec. al XV-lea, este cu atît mai importantă și credibilă, cu cît ea se leagă de prima mențiune documentară a ținutului și orașului Bacău. Răspîndirea locuțiunii, mai ales în limba populară și cu deosebire în Moldova, a fost însușită și de limba literară, fiind folosită, pentru prima dată, de unul dintre primii scriitori băcăuani, I.V.Adrian, care publica această „tradițiune moldovenească”, în 80 de versuri, sub titlul „Ți-i găsi Bacăul”, în gazeta „Moldova” (nr.33, din 19 oct.1868, pag.161-168), gazetă ce apărea la Iași și la Bacău. Autorul își propunea să ilustreze vechea zicală, povestind o întîmplare cu un neamț care încasează o bătaie zdravănă de la o bătrînă de la Bacău, pe care o mințise că-i poate aduce acasă flăcăul luat la oaste. Anecdota are un vădit caracter fabulistic prin finalul poeziei, în care autorul arată că întîmplarea pusă pe seama neamțului nu exclude trimiterea la alte realități ale epocii: „De-atuncea, frățioare, / Asta zicătoare: Ți-i găsi Bacăul / E și la copii; fiindcă băcăuanii / Urăsc șarlatanii, dacă au temei, / Și-astfel de ființe n-au treacăt la ei!” (Vezi Antologia umoriștilor și epigramiștilor băcăuani «Și-au găsit Bacăul»”, Ed.Egal, Bacău, 1999).
Publicată într-o gazetă în care mai semnau: Gh.Asachi (nuvele istorice: „Elena Moldovei” și „Ruxandra Moldovei”) și Costache Negruzzi (poemul istoric „Aprodul Purice”), anecdota lui I.V.Adrian „Ți-i găsi Bacăul” se înscrie cu drepturi depline în Pantheonul spiritual al Bacăului, ca și „monumentul istoric” însuși din care s-a inspirat, născut în epoca de glorie a Bacăului, cînd „Bacăul a fost reședința domnilor Moldovei în vremea lui Alexandru cel Bun, a urmașilor săi și a lui Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, adică aproape o sută de ani (1401-1499)” (Gr.Tăbăcaru).
Motiv pentru care băcăuanii au datoria să serbeze anual „Zilele Bacăului”, în fiecare lună a lui octombrie. Pentru ca în 2007 să celebreze 600 de ani de la prima mențiune documentară a existenței sale. (Prof. Marin COSMESCU) Helvetica-R ecizînd totodată că locuțiunea „Mi-am găsit Bacăul” este un adevărat monument istoric”, ca și locuțiunea „a n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!