Lecția de limba română

Să trăim bine!

• Viața ca substantiv comun tuturor ființelor n „Arta e lungă, viața e scurtă”

Viața, ca substantiv comun, e bunul cel mai de preț al oamenilor, în general; dar, ca substantiv propriu, îi denumește pe anumiți oameni (Ionescu, Popescu), ori conducători de țară (Regele, âmpăratul, Ducele, Președintele etc.). Pentru unii scriitori și artiști, viața a fost „ca o pradă” (M. Preda), ori ca o aventură (Alex. Dumas-Tatăl). Dar pentru celebrul medic Hipocrat, în expresia latinească: „Ars longa, vita brevis” (Arta e lungă, viața e scurtă), pe care o folosește și Goethe în „Faust”: „Ach, Gott! Die Kunst ist long / Und kurz ist unser Lieben” (Ah, Doamne! arta e lungă / și scurtă-i viața noastră), devine un sfat / îndemn atunci cînd cineva vrea să spună să se grăbească, fiindcă timpul e scurt și sînt multe de făcut. Ceea ce e valabil și pentru guvernanții noștri de astăzi privind condițiile de viață, dar și intrarea sigură în Uniunea Europeană.
Pentru Seneca (Scrisori), cu zicala latinească: „Vivere militare est” (A trăi înseamnă a lupta), ca și pentru Euripide (înaintea lui), ori Goethe și Voltaire (după el): „Ma vie est un combat”; pentru toți se consideră că oamenii care urcă și coboară drumurile vieții sînt niște oameni curajoși, luptători; spre deosebire de cei ce se complac într-un repaus rușinos, sînt niște netrebnici. Idee preluată și de Coșbuc în poezia sa, mai întîi în „Moartea lui Fulger”, unde „Viața-i datorie grea / Și lașii se-ngrozesc de ea, / Să aibă tot ce-i lași ar vrea / Pe neluptat”; pentru ca aceeași idee să fie dezvoltată de Coșbuc în poezia „Lupta vieții”: „O luptă-i viața; deci te luptă / cu dragoste de ea, cu dor…”. De fapt, chiar viața ne învață, cum ne spune și francezul: „On apprend par l’experience”, ca să nu duci „o viață de câine” (vie de chien), sau cînd „viața stă într-un fir de ață” („sa vie tientquelqu-en fil”). Ca și în vremea lui Juvenal sau Voltaire , lupta se cîștigă „cu prețul vieții”, că nu trăiești de azi pe mîine („vivre du jour le jour”), în timp ce baronii politici, afaceriștii corupți trăiesc în răsfăț („vivre largement”). Mai sînt destui cei care „trăiesc pe spinarea cuiva” („ettre a la charge qn”); ori care trăiesc printre străini (Italia, Spania), cum spune francezul: „vivre loin de chez soi”.
Este știut că oricine, mai ales astăzi, vrea „să trăiască bine, din belșug / ca-n rai, ca un pașă („mener une vie de pacha”), și nu să trăiască în pădure, ca huhurezii (etre un vieux hibou). Există și o maximă latinească: „Dum vivimus, vivamus” (de vreme ce trăim, să trăim (bine)!), o maximă bazată pe o schimbare a modului de conjugare a aceluiași verb, ca un îndemn de a ne trăi din plin viața; sau, cum spune tot francezul: „Etre heureux comme un poisson dans l-‘eau”.
Auzi pe cîte unul întrebînd insidios: „Asta-i viață?!” (cu pălărie pe ultima vocală a); ceea ce vrea să spună că s-a săturat să mai trăiască în condiții de mizerie. Dar expresia rostită și scrisă (fără nici o pălărie), cu semnul exclamației în final, înseamnă resemnare, renunțare la luptă. Atitudine la fel de condamnabilă, ca și după expresia interogativă: „asta-i viața!”
în funcție de prepoziția care precede cuvîntul „viață” te poți gîndi la diferite înțelesuri: „pe viață” (o condamnare la închisoare); „din viață” (experiențe triste sau vesele), „în viața mea” (niciodată), „om de viață” (vesel, petrecăreț), „a fi în viață” (a trăi), „mai cu viață” (locuțiune adverbială: „mai tare”) etc. Iar în sens figurat, Eminescu ne-a lăsat multe comori de limbă și stil: „Viața în vecie, glorii, bucurie…” (Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie), „în inima junimii de viață-i dezbrăcată” (Junii corupți), „Lumină a vieții voastre drum de roze semănat” (Epigonii), „Când viața-i o baltă de vise rebele” (Mortua est!), „Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi” (âmpărat și proletar). Și Alecsandri parcă spunea, prin vocea lui Peneș Curcanul: „Românul are șapte vieți / în pieptu-i de aramă!”. Poate și eu am avut dacă am supraviețuit unor vremuri crîncene și am dat viață unor eroi ai cărților mele: Petre Cășeru, din „Ranița”, Băiețică, din „Amintirile dintr-o copilărie furată”, Ioviță Valahul, Mateiaș (Venea o fată pe Sabar), sau Prințul rătăcitor Dimitrie Cuza.
Sper că vor trăi în sufletele cititorilor mei…

Marin Cosmescu DELASABAR în expresi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!