Copiii, la jocul „de-a v-ați ascunselea”, au o vorbă: „urma care scapă turma”. Aceasta se potrivește ca o mănușă ultimei zile de festival Gala Star 2013.
După un început cu recitaluri liniare, lipsite de vână (actoricească, fiindcă de cealaltă n-au dus lipsă), a doua parte a Galei a însemnat cu totul altceva, lucru care s-a văzut și în premiile acordate. Speranța a fost reaprinsă de prestația lui Ștefan Ruxanda, care s-a întrebat: „Ce-ar fi dacă ar fi …” și teatru adevărat pe scena acestui festival, și nu doar stand-up comedy. Fără vorbe, folosindu-și trupul și imaginația, actorul i-a adus pe scenă pe Marcel Marceau, Fred Astaire și Mr. Bean într-un singur recipient, un perpetuum mobile care a electrizat sala.
Ultima zi, însă, a fost o binemeritată răsplată pentru spectatorii care au avut răbdarea și tăria să vadă această gală până la sfârșit.
Startul l-a dat actrița Adriana Bordeanu care, susținută moral de foștii săi discipoli de la T4T Timișoara, a prezentat publicului o „Infantă” al cărei suflet, prins între două trenuri, trece prin toate sentimentele omenești. Exploziile de emoție care, ca o simfonie, au umplut mica sală Studio devenită neîncăpătoare, au purtat-o pe actriță către un binemeritat premiu.
Punctul culminant a fost oferit de actorul Atilla Harsanyi, a cărui interpretare a depășit granițele umanului. Având în „Decalogul după Hess” un text greu, extrem de solicitant, Atilla Harsanyi și-a rupt sufletul în mii de bucățele pe care le-a aruncat spre public, intrepretându-l magistral pe nazistul nebun Rudolf Hess, cel care a zburat spre Anglia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial crezând că poate intermedia pacea între Hitler și Churchill, ca apoi să-și găsească moartea în închisoare, la vârsta de 93 de ani. Registrul sentimentelor etalate pe scenă l-au solicitat pe actor într-o asemenea măsură încât cu greu a mai găsit resurse să facă față celor cinci chemări la rampă de la sfârșitul spectacolului. Dăruirea cu care a abordat recitalul și consumul fizic și emoțional pe care l-a depus, ca să dea viață unui personaj atât de complicat, i-a adus lui Atilla Harsanyi binemeritatul Mare Premiu al Galei Star. Discursul său de laureat, simplu dar penetrant, a trădat greutatea cu care sufletul său se reface după interpretarea solicitantă. Adresându-se publicului ridicat în picioare să-l ovaționeze, el a spus: „În timpul spectacolului am fost coborât în iad, dar acum, prin dumneavoastră, mă simt ridicat la Cer”. O declarație vibrantă a unui actor total, care a lăsat în urmă o lecție de teatru cum rar i-a fost Bacăului să vadă. (Liviu MAFTEI)
Lasă un răspuns