Primăria din Faraoani dă cornuri și lapte la toți copiii din comună
• Consiliul local cumpără produsele de panificație de la un producător din comună și plătește totul din fonduri proprii
Primăria din Faraoani a luat-o cu mult înaintea guvernanților în ceea ce privește programul „cornul și laptele” pentru școlarii de clasele I – IV. Încă de la începutul anului școlar, de cînd s-a făcut cunoscut faptul că elevii de la clasele primare vor primi lapte și corn din fonduri bugetare, mai marii localității s-au și gîndit la problemele care se vor naște în momentul în care doar o parte dintre copii vor primi gustarea în mod gratuit. „Am analizat problema în Consiliul local și am ajuns la concluzia că trebuie să facem un efort să primească toți copiii măcar cîte un corn, dacă nu și un pahar de lapte. Așa că am vîndut un teren al Consiliului local, iar banii i-am alocat pentru plata cornurilor tuturor elevilor din comună”, ne-a explicat Adrian Solomon, primarul comunei Faraoani. Așa că, zilnic, primăria alocă pentru achiziționarea cornurilor 1.254.000 de lei, sumă care ajunge pentru cumpărarea celor 500 de cornuri proaspete și calde pe care le primesc toți elevii și copii de grădiniță. „Cel care ne aprovizionează este un întreprinzător din comună. Este la fața locului, copiii primesc toată mîncarea caldă și, cel mai important, cornurile sînt transportate la toate școlile indiferent de distanță. Ce-mi trebuia mie o întreprindere din Buhuși, care să-mi aducă covrigi uscați odată pe săptămînă, cînd am totul aici și pot controla activitatea permanent. Și mai încurajez și inițiativa locală”, ne-a mai spus primarul. (Mirela ROMANEȚ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.