• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / Lecții de apărare a drepturilor consumatorilor, predate de Protecția Consumatorilor

Lecții de apărare a drepturilor consumatorilor, predate de Protecția Consumatorilor

Ziarul de Bacau 15 martie 2013 Lasă un comentariu

LikeShare

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău a programat pentru astăzi o serie de acțiuni care să marcheze Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, aniversată în fiecare zi de 15 martie. Ediția din 2013 are o temă globală unică de dezbatere, actuală pentru consumatori, adoptată la propunerea Consumers International, organizație internațională a asociațiilor de consumatori. „Cum interesul deosebit al consumatorilor este legat de justiție, de problemele cu care aceștia se pot confrunta, de gradul de acoperire a pieței prin legislația adoptată în domeniul protecției consumatorilor și de modul în care este asigurat accesul la justiție al consumatorilor, tema propusă este. Se va pune accent pe modul cum sunt apărate drepturile consumatorilor, cum sunt rezolvate reclamațiile acestora, cum sunt reprezentate drepturile colective în instanță, care este gradul de accesibilitate la justiție”, a precizat Alin Năstasă, comisar șef adjunct la CJPC Bacău. Prin urmare, instituția locală și-a propus să deruleze acțiuni de informare completă, corectă și precisă a consumatorilor care obișnuiesc să cumpere diverse bunuri și servicii folosind internetul. Protecția Consumatorilor Bacău va organiza și va participa la o serie de manifestări la nivel județean de informare și consiliere în unități de învățământ, inclusiv distribuirea de materiale informative tematice. Astăzi, liceenii de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Onești vor afla cum se procedează la întocmirea unei reclamații privind un produs cu defect sau un serviciu necorespunzător. Urmează ca, mâine, să vină rândul elevilor de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău și al celor de la Colegiul Național „Ion Ghica” din Comănești să afle cum pot face un astfel de demers. Tot astăzi, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, va fi organizată faza județeană a Concursului Național „Alege! Este dreptul tău” – ediția a XI-a. Reprezentanții CJPC vor face parte din comisia de jurizare a concursului. Totodată, la Palatul Copiilor Bacău, este programată și faza județeană a concursului de desene cu tema „Informarea completă, corectă și precisă – un drept și o necesitate pentru consumator” destinat copiilor din clasele I – VIII. La Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău va avea loc astăzi concursul destinat elevilor claselor IX – XI, cu prezentarea unui eseu pe tema stabilită în anexa anuală a regulamentului consursului și răspuns la test grilă cu tema „Informarea completă, corectă și precisă – un drept și o necesitate pentru consumator”.

LikeShare

Din categoria: Actualitate

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Macrou la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Dragos la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Ștefan la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Nafets la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”
  • Dl.Trandafir la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău