Aproximativ 150 de liceeni de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Liceul de Artă „George Apostu” au avut, ieri, ocazia să asiste la o adevărată demonstrație de educației sexuală, ce l-a avut în prim plan pe doctorul Cristian Andrei, autorul a două volume de „Lecții particulare”, titularul unei emisiuni de profil la Radio 21 și cel care a pus bazele primului Institut Român de Relații Umane.
Invitat la Bacău de Asociația Română Anti – SIDA, doctorul Andrei le-a arătat elevilor băcăuani, în cadrul Caravanei Sexdex, un alt mod de a face educației sexuală. Specialist în neuropsihiatria copilului și a adolescentului, acesta le-a trezit interesul elevilor de la fostul Liceu industrial nr. 5 cu „povești” extrem de serioase despre mecanismele iubirii și ale sexualității, dar și despre posibilitățile de gripare ale acestora. Asistența nu a ezitat să-i pună invitatului o sumedenie de întrebări, fapt care, în cazul altor acțiuni de gen derulate în școlile băcăuane, nu prea s-a întîmplat. „Elevii din Bacău par foarte solidari între ei și asta e bine. Din punct de vedere al cunoștințelor «sexuale», fetele sînt mai cunoscătoare decît băieții, care nu fac altceva decît să braveze”, a opinat doctorul Cristian Andrei. Care, în final, i-a invitat pe liceenii băcăuni să deschidă site-ul www.sexdex.ro. Un site realizat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns