Din septembrie 2011, alte 28 de unitati scolare din judetul Bacau, fara personalitate juridica si cu numar mic de elevi sau prescolari, vor trage obloanele si vor pune lacatele pe usi, ca efect al aplicarii Legii Educatiei Nationale. Este vorba de 17 scoli cu clasele I – IV, 10 gradinite si o scoala cu clasele I – VIII, din Ardeoani, Beresti – Bistrita, Caiuti, Dofteana, Gura Vaii, Huruiesti, Ghimes Faget, Letea Veche, Izvorul Berheciului, Margineni, Plopana, Scorteni, Secuieni, Rachitoasa, Darmanesti, Plopu, Moinesti si Buhusi. „Sint unitati scolare care nu au minim 20 de elevi sau prescolari. Este o lista pe care am propus-o Ministerului Educatiei, cu acordul sau la solicitarea autoritatilor locale. Am urmarit sa asiguram functionarea actului educativ intr-un spatiu mult mai bine dotat si sa incetam cu invatamintul simultan, asta este cea mai mare plaga. Le-am asigurat mijloace de transport pentru a putea face naveta la unitati de invatamint invecinate”, a declarat Florin Lazar, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.
Isi pierd personalitatea juridica
Articolul nr. 19, din Legea Educatiei Nationale, care mareste numarul minim de elevi si prescolari cu care poate functiona o institutie de invatamint, face alte noua „victime” in judetul Bacau. Isi pierd din septembrie 2011 personalitatea juridica si ramin fara post de director Gradinita „Spiru Haret”, Gradinita „Florita”, Gradinita nr. 21, Gradinita nr. 8, Gradinita nr. 12, Gradinita nr. 27, Gradinita nr. 30 si Gradinita nr. 31, din municipiul Bacau, si Gradinita nr. 8 din municipiul Moinesti. Cele noua institutii de invatamint prescolar au sub 150 de prescolari si anteprescolari, numarul minim cerut de articolul 19 din Legea Educatiei Nationale. In anul scolar 2009 – 2010 au fost inchise alte 62 de unitati de invatamint din judet. „Consider ca procesul de fundamentare a retelei scolare s-a cam inchis, daca in martie primesc si microbuzele cerute”. a mai spus inspectorul general bacauan Florin Lazar. In anul scolar in curs, in judetul Bacau exista 938 de unitati scolare, dintre care doar 200 au personalitate juridica. (Laura HUIBAN)
Alina a zis
Cred ca prin aceasta metoda se promoveaza analfabetismul. In unele localitati, unde sunt copii putini, risca sa ramana nescolarizati.
Alina a zis
Cred ca oamenii ar trebui sa reactioneza, sa lupte pentru educatia copiilor ca satele noastre sa nu fie atat de stigmatizate.