LEGEA PENTRU TOȚI Împăcarea părților

Ne aflăm în Săptămâna Mare și doar două zile ne mai despart de mult așteptatul moment al Învierii Domnului. În aceste momente sîntem invitați mai mult ca oricînd la meditație și la împăcarea cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. De aceea, în rubrica de astăzi ne-am propus să analizăm posibilitatea de împăcare în procesul civil și cel penal.

În procesul civil, împăcarea părților poate îmbrăca două forme: renunțarea la judecată sau la dreptul pretins și tranzacția. Reclamantul poate să renunțe oricînd la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar încheierea dată cu această ocazie nu se mai poate ataca cu apel. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pîrîtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. Renunțarea la judecată nu împiedecă partea să deschidă ulterior un nou proces. De aceea, o mai mare siguranță o are renunțarea la însuși dreptul pretins. În acest caz, instanța dă o hotărîre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor. Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic, respectiv declarație notarială. Referitor la cea de a doua modalitate a împăcării, părțile se pot înfățișa oricînd în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărîre care să consfințească învoiala lor. Învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărîrii. Și în acest caz hotărîrea care consfințește învoiala părților se dă fără drept de apel.

În procesul penal, legiuitorul a prevăzut o serie de infracțiuni pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plîngerea prealabilă a părții vătămate, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Printre aceste infracțiuni se numără: lovirea, vătămarea corporală, insulta, calomnia, amenințarea, tulburarea de posesie, furtul între rude, distrugerea din culpă, etc. Pentru ca împăcarea părților să conducă la stingerea acțiunii penale, este necesară ca aceasta să fie totală și necondiționată, respectiv să vizeze atît latura penală, cît și pe cea civilă din cadrul procesului penal, iar prezența ambelor părți în fața organului judiciar este obligatorie. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, cum ar fi minorii, este necesară prezența reprezentanților legali. Împăcarea părților poate interveni în orice fază a procesului penal. O altă variantă pe care ne-o oferă legiuitorul în cadrul procesului penal este retragerea plîngerii. Aceasta reprezintă o manifestare unilaterală de voință a persoanei vătămate de a-și retrage în condițiile legii plîngerea prealabilă făcută. Ca și împăcarea, și retragerea plîngerii trebuie să fie totală și necondiționată. Una dintre deosebirile între cele două variante oferite de legiuitor rezidă în faptul că, în caz de pluralitate de făptuitori, retragerea plîngerii are efecte față de toți, pe cînd în cazul împăcării efectul privește exclusiv persoana cu care se face împăcarea. Avînd în vedere faptul că procesul penal s-a pornit la plîngerea părții vămătate, în cazul retragerii plîngerii aceasta va suporta integral cheltuielile de judecată, iar în cazul împăcării părților se vor suporta atît de partea vătămată, cît și de inculpat. Este indicat ca mai înainte de retragerea plîngerii sau împăcarea părților, să fie rezolvată latura civilă a procesului penal.

În concluzie, dacă avem neșansa să fim prinși într-un proces, cu puțină înțelepciune se pot birui orgoliile și în plus vom avea de cîștigat moral și material prin împăcare. (Prezenta rubrică este realizată cu sprijinul unor colaboratori din cadrul Baroului de avocați Bacău)