Deschiderea granițelor și eliminarea vizelor a dat posibilitatea de a pleca și de a munci în alte țări. Din nefericire, nu întotdeauna s-a plecat pentru cele mai onorabile munci și în cele mai legale condiții. Acesta a fost și unul din motivele pentru care prin Legea nr.678/2001 s-a adoptat cadrul juridic pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, faptă care constituie o violare a drepturilor persoanei și o atingere a demnității și integrității acesteia.
În înțelesul legii recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrîngere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitînd de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, constituie trafic de persoane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. Dacă fapta este săvîrșită de două sau de mai multe persoane împreună, sau s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, sau moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa pedeapsa se majorează pînă la 25 de ani.
Prin prin exploatarea unei persoane se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe sau efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Legea acordă o protecție specială minorilor, prevăzînd că recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vîrsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori. De asemenea, fapta de a expune, a vinde sau de a răspîndi, a închiria, a distribui, a confecționa ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspîndirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vîrsta de 18 ani, constituie infracțiunea de pornografie infantilă.
Consimțămîntul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. În schimb, persoana supusă traficului de persoane, care a săvîrșit infracțiunea de prostituție, nu se pedepsește pentru această infracțiune, dacă mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de persoane încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora.
Urmărirea penală pentru infracțiunile de trafic și exploatare de persoane se efectuează în mod obligatoriu de către procuror și se judecă în primă instanță de către tribunal. Persoanelor vătămate prin aceste infracțiuni li se acordă o protecție și o asistență specială, fizică, juridică și socială. (Av. Gabriel CRÎȘMARU)
Lasă un răspuns