Polițiștii băcăuani au confiscat peste 100 mc de lemn, în urma unor verificări efectuate la două depozite din județ.
Pe data de 22 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul IPJ Bacău, cu sprijinul de specialitate al Gărzii Forestiere Suceava și al Direcției Silvice Bacău, au acţionat în județ, pentru combaterea delictelor silvice.
În cadrul acțiunii au fost vizate 2 depozite de materiale lemnoase și au fost controlate mai multe transporturi de material lemnos.
În urma activităților desfășurate au fost constatate trei infracțiuni de tăieri de arbori fără drept, de furt de arbori și de fals informatic.
Au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.720 de lei şi au fost confiscați faptic și valoric, 116 m.c. de material lemnos, cu o valoare de aproximativ 90.000 de lei.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.