Fabrica de hîrtie Letea, unitate care utilizează în proporție de 70 la sută deșeuri reciclabile, și rampa de gunoi de la periferia Bacăului au fost vizitate, ieri, de patru experți de mediu din Belgia și Italia. „în prima parte a întîlnirii de lucru, oaspeții străini au discutat cu reprezentanți ai Primăriei, autorităților de mediu și societății de salubritate Soma despre modul în care se realizează în țările lor gestionarea deșeurilor municipale, de la colectare pînă la depozitare și valorificarea celor reciclabile, inclusiv despre avantajele «compostării», metodă prin care gunoiul din grădini, mai ales în mediul rural, este transformat în îngrășămînt. Potrivit afirmațiilor colegilor din străinătate, județul nostru are «un start bun» în domeniu”, a declarat Corina Pricope, directorul Agenției de Protecția Mediului (APM) Bacău. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.