Biroul Permanent Județean al Partidului Național Liberal (PNL) Bacău a decis, marți seară, să susțină, la Congresul extraordinar din luna august, candidatura lui Teodor Stolojan la funcția de președinte a PNL. Liberalii au votat în unanimitate și pentru modificare statutului partidului, condiție impusă de Stolojan pentru a accepta să se bată pentru conducerea partidului. Pe 26 iulie, la București, Delegația Reprezentanților Naționali va lua în discuție propunerile de modificare a statutului, venite din filiale. Biroul Permanent al PNL Bacău i-a mandatat pe cei trei reprezentanți în forul național – deputatul Valeriu Gheorghe, Ioan Silviu Lefter și Ioan Aron Popa – să susțină desființarea Biroului Permanent Central și îniințarea unui Birou Executiv. „Biroul executiv va lucra între două ședințe ale Delegației Reprezentanților Naționali. Practic, deciziile politice și cele foarte importante le va lua delegația, care va stabili agenda de lucru a biroului executiv”, ne-a declarat Valeriu Gheorghe, președintele PNL Bacău.
Modificările de statut presupun și diminuarea numărului de membri aflați în structurile de conducere, de la 21, cîți sînt în acest moment în BPC, la 11 membri, cît se presupune că va avea Biroul executiv. Următoarea întrunire a liberalilor din Bacău va avea loc pe 4 august, cînd se vor desemna cei 22 de delegați care vor participa la Congresul extraordinar. Lor li se alătură alți opt delegați „de drept”, membri ai Consiliului Național. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns