Liceele de elită nu mai au cui să dea salarii de merit

Redacția Ziarul de Bacău

Repartizarea salariilor de merit pe unități de învățămînt este, din acest an, la mîna șefilor învățămîntului băcăuan. Potrivit noii metodologii, salariile de merit se acordă pentru 15 la sută totalul normelor didactice la nivel de județ, și nu în procent de 15 la sută din totalul cadrelor didactice din fiecare școală, cum se întîmpla pînă acum. „Repartizarea salariilor de merit se face în funcție de performanțele obținute de fiecare școală în parte. Aprecierea actvității din fiecare școală în parte este făcută de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău”, ne-a declarat Livia Sibișteanu, inspectorul școlar general adjunct al ISJ Bacău. Potrivit adjunctei ISJ Bacău, chiar dacă în acest an metodologia de acordare a indemnizației de merit a fost modificată, în județul Bacău nu a existat nici o școală care să nu primească nici măcar un salariu de merit. Repartizarea indemnizațiilor suplimentare s-a făcut în funcție de performanțele obținute de fiecare unitate în parte. Dacă la țară s-a ținut cont de procentul de promovabilitate la examenele naționale sau de procentul de integrare a elevilor de etnie rromă, în școlile de la orașe criteriile au fost mult mai riguroase. Aici s-a luat în calcul numărul elevilor care au participat la olimpiadele județene sau naționale și performanțele acestora. Cît privește repartizarea la nivelul unității de învățămînt, aceasta s-a făcut de directorii școlilor, Inspectoratul neavînd nici o implicare în selectarea celor mai merituoși educatori, învățători sau profesori.
Deși parte greu de crezut, în județul Bacău au existat și cîteva cazuri în care salariile de merit repartizare unui liceu au fost refuzate, neavînd cui să fie împărțite. Și asta nu pentru că nu ar fi fost profesori care să aibă performanțe, ci pentru că nu au îndeplinit criteriile. „Am avut două licee de elită din județ care nu au împărțit salariile de merit care le-au fost repartizate pentru că nu au avut cui. Profesorii beneficiau de gradații de merit și nu primeau salariu de merit, sau aveau o vechime prea mică să primească indemnizația suplimentară”, a explicat Livia Sibișteanu.
Salariul de merit reprezintă o indemnizație suplimentară de 15 la sută din salariul de bază al unui profesor și se acordă pentru un an școlar. Cu alte cuvinte, profesorii care au primit acum acest drept vor încasa banii în perioada septembrie 2005- august 2006. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.