Licitația pentru construirea noului cămin de bătrîni din Bacău, la final

Administrator

Municipalitatea Bacău a anunțat că a încheiat procedura de evaluare cu privire la construirea centrului pentru Servicii Sociale – Căminul de Bătrîni din Bacău. Ofertantul cîștigător este societatea Global Invest Bacău, în consorțiu cu societatea Victor Construct Botoșani. Investiția în noul centru social este de aproape 5,7 milioane de lei (circa 1,55 milioane de euro) și trebuie finalizată în 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. La licitație au patricipat și consorțiile Rombet Bacău cu Nova Casa Bacău și Conbac Bacău, dar a căror oferte au fost de aproape 6,6 milioane de lei, respectiv 6,4 milioane de lei. Atribuirea lucrărilor s-a făcut după criteriul „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Noul centru social va fi construit în incinta actualului cămin de bătrîni din Bacău, pe un teren de aproape 1.600 de metri pătrați. Suprafața construită a imobilului va fi de 4.100 mp, iar noul cămin va putea primi 134 de locatari, în camere de unul și două locuri, cu grup sanitar în fiecare cameră, cu asistență sanitară și medicală generală și cu spații pentru activități social-culturale. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.