Liderii umaniști din șase județe ale Moldovei s-au adunat, ieri, la Bacău, pentru a face un prim bilanț al alegerilor locale din luna iunie și a contura primele măsuri pentru pregătirea scrutinului din toamnă. La această întrunire a participat și Dan Voiculescu, președintele Partidului Umanist-Social Democrat, care a ținut să vină în Bacău și pentru a ciocni un pahar de șampanie cu primarul Romeo Stavarache, care tot ieri a împlinit ieri 42 de ani. După întîlnirea de la Bacău, în următoarele două luni, președinții celor șase organizații județene ale PUR vor desfășura o campanie de popularizare a partidului și de creștere a notorietății sale în rîndul electoratului. Totodată, liderii umaniști vor avea de pregătit, pînă la începutul lunii septembrie, programul cu care această grupare politică se va prezenta la alegerile din toamnă. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns