Ziarul de Bacău
Ziarul de Bacău
BREAKING

Liga asociațiilor de proprietari reclamă prețul apei la Parlament

Administrator

Intenția Regiei Autonome de Gospodărire Comunală (RAGC) de a majora cu 33,03 la sută tariful la apă rece și canalizare, începînd cu 1 august, a stîrnit revolta Ligii asociațiilor de proprietari. Ceea ce scandalizează cel mai mult Liga este faptul că Regia își justifică decizia prin împrumutul luat de la BERD pentru modernizarea sistemului de distribuție a apei. „De cîțiva ani buni se tot vorbește despre îmbunătățirea calității apei. Reprezentanți ai administrației locale și ai RAGC au tot fost prin Europa, au cheltuit bani, dar unde este rezultatul? Se majorează prețul, dar apa este la fel de proastă”, afirmă Paul Baciu, președinte, și Ionel Dogaru, vicepreședinte la Liga asociațiilor de proprietari. Conducerea acesteia urmează să se întîlnească săptămîna viitoare cu Adrian Craiovan, directorul RAGC, pentru a discuta măsura pe care aceasta preconizează să o ia. Totodată, Liga va înainta un protest la prefectul județului Bacău, Gabriel Berca, precum și la primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, și la Comisia de abuzuri a Parlamentului României. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.