Pentru moldovenii de peste Prut, zilele acestea vor aduce cu sine mult-asteptatul moment al adevarului, care in expresie sintetica nu poate insemna decit: cu ochii spre Rasarit, sau pirueta de o suta optzeci de grade spre Apus? Sfirsitul comunismului in republica sovietica aflata la granitele fostului imperiu rosu si optiunea pentru democratie, sau mentinerea statuqoului fata de stapinirea de la Kremlin in formule cosmetizate. Pina la pronuntarea deschisa si clara a deciziei care poate fi una de impact istoric, totul se rezuma la supozitii, puncte de vedere, optiuni, asigurari. Si aceasta decizie apartine exclusiv celor o suta unu deputati alesi in scrutinul parlamentar din urma cu patru saptamini, ca efect direct si rational la reactiile si manifestarile populare anticomuniste de la inceputul lunii aprilie.
Opozitia democratica este, acum, in postura de a face cartile si a dicta regulile jocului politic, chiar daca aservitii prezidentului Voronin dispun de un atu numeric in disputa cu adversarii directi. Presa de la Chisinau, conectata mai puternic ca niciodata la evenimentele ce preced instalarea noului regim, urmareste pas cu pas orice schimbare de discurs, avansind scenarii si interpretari contradictorii, dar logice, ale evolutiilor posibile. Aceasta, in conditiile in care se suprapun momente de referinta istorica cu conotatii aparte, speciale, in viata statului moldovean: saptezeci de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, prin care tinuturile de dincolo de Prut erau rapite Romaniei si trecute in componenta Uniunii Sovietice; un 23 august 1939 receptat ca o zi sumbra, tragica, pentru Republica Moldova, dar un rapt considerat legitim si inevitabil de analisti politici de astazi din capitala Rusiei contemporane. Alaturi de acest nefericit episod, sa consemnam si implinirea a doua decenii de la decizia istorica a Marii Adunari Nationale a tarii vecine prin care limba romana era intronizata, la Chisinau, ca limba oficiala a romanilor basarabeni, despre care cunoscutul si reputatul poet militant si patriot Ion Hadirca spunea, la 27 august 1989, adica in plina dictatura ruso-comunista: „Cei care vor doua limbi de stat, vor de fapt doua state intr-un stat”. Fenomen prezent din plin si acum.
Revenind la presa chisinauana, dupa acest adagio lamuritor. O simpla lecturare a titlurilor ne introduce in atmosfera tensionata, dar incarcata si de un optimism molipsitor, a acestor zile de asteptare descatusanta: „Dezlegarea la presedintie” prefigureaza schimbarea la/de putere, trecerea de la guvernarea discretionara de tip totalitar, la exercitiul democratic; „Functiile de baza din stat vor reveni PLDM, PLM si PDM”, adica presedintia tarii, a parlamentului si primul-ministru; comunistilor fiindu-le rezervat doar un premiu de consolare – retragerea fara torte si aplauze, eventual cu huiduieli. Conditii in care „PCRM este dispus sa imparta puterea” cu Opozitia; adica ceva de care nu mai dispun, dar din care urmaresc sa marseze o actiune strategica de supravietuire; „Voronin nu e lasat sa moara” sau/si „Voronin, pionul Moscovei”. „PCRM cauta tradatori printre democrati” si „Voronin a ordonat distrugerea coalitiei liberal-democrate cu scopul clar de a schimba raportul de forte in favoarea sa”. Dar cele mai relevante exprimari de pozitie mi se par cele aparute in oficiosul moscovit „Kommersant”, care exclude orice speculatii tendentioase: „Kremlinul este gata sa colaboreze cu opozantii lui Voronin”, respectiv „Independenta la distanta de o generatie – de unde am pornit si incotro mergem?”.
Este exact intrebarea la care milioanele de romani-moldoveni asteapta raspunsul. Si noi, dimpreuna cu ei.
Lasă un răspuns