Ministerul Sănătății a publicat, joi, odată cu creșterea numărului de viroze și gripe, o listă a centrelor care asigură evaluarea medicală ambulatorie pentru viroză și gripă la nivel național. România se confruntă cu cel mai intens sezon din ultimii ani în ceea ce priveşte numărul cazurilor de viroză respiratorie şi gripă, a declarat ministrul Alexandru Rafila, potrivit Digi24.
Sunt 300 de centre la nivel național care asigură evaluarea medicală și ambulatorie, a mai anunțat Rafila. Dintre acestea, 4 se află în județul Bacău:
- Spit. „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși – Centru de evaluare CPU, Str. Voioagă nr. 3, Buhuși, tel. 0752.300.246, e-mail – office@spitalbuhusi.ro, program de functionare : luni-vineri : 08.00-19.00;
- Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau Centru de evaluare, Str. Oituz nr 72, Bacau, tel.0234.510072, e-mail – secretariat@pneumobacau.ro , program de functionare : luni-vineri : 08.00-14.00;
- Spitalul Ioan Lascar Comanesti Centru de evaluare, Str. Vasile Alecsandri Nr.1, Comanesti, tel. 0743.051.632, e-mail – centrulevaluarecomanesti@gmail.com , program de functionare : luni-vineri : 08.00-15.00;
- Centrul de permanență Moinești, Str. George Enescu, nr. 3, Moinești, tel. 0748.388.414, e-mail – mihaelatefeles@yahoo.com, program de functionare : luni-vineri : 15.00-08.00, sâmbăta, duminica si zile libere legale : 08.00-08.00.
Peste 800 de cazuri de gripă, înregistrate la nivelul județului Bacău
În județul Bacău au fost înregistrate, până în acest moment, 814 cazuri de gripa tip A si tip B, potrivit DSP Bacău. Cele mai multe cazuri – 220 – au fost depistate la categoria de vârstă 5-14 ani, iar din categoria 15-49 de ani au fost afectate 211 persoane. De asemenea, au fost înregistrate 78 de cazuri la bebeluși (0-1 ani), 184 cazuri la grupa de vârstă 2-4 ani, 47 cazuri la grupa 50-64 ani și 74 cazuri în rândul celor de peste 65 de ani.
Din raportările medicilor de familie, începând cu data de 01.09.2024 și până la acest moment, s-au vaccinat cu vaccin gripal 34.620 de persoane.
Vaccinul gripal se poate lua din farmacie, în baza rețetei de la medicul de familie, și este compensat 100% în cazul copiilor, al gravidelor, al persoanelor cu diferite afecțiuni cronice, al persoanelor peste 65 de ani și al personalului medical și auxiliar. Persoanele cu vârste curprinse între 45-65 de ani (fără boli cronice) beneficiază de o reducere de 50%.
Recomandări pentru prevenirea infecțiilor respiratorii
Pentru a nu răspândi o posibilă infecție respiratorie și pentru a vă proteja, este recomandată evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție de către persoanele simptomatice care nu se pot izola.
De asemena, este foarte importantă menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință și continuarea vaccinarii antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, bolnavii cronici.
În cazul apariției unor simptome respiratorii, adresați-vă la medicul de familie, pentru a stabili indicațiile terapeutice necesare.
Lasă un răspuns