~5 min lectură 19 comentarii

VIDEO Lista PNL pentru Consiliul Local Bacău. Dragoș Luchian a schimbat radical garnitura liberală

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: Delegația PNL a depus la Biroul Electoral de Circumscripție Nr. 1 dosarele pentru candidaturile lui Dragoș Luchian, la postul de primar, și ale reprezentanților PNL pentru Consiliul Local Bacău. Senatorul Dragoș Luchian a precizat că PNL va obține 40-45% din voturile băcăuanilor.


Partidul Național Liberal (PNL) depune azi lista de candidați pentru postul de primar al municipiului și pentru Consiliul Local Bacău. Senatorul Dragoș Luchian a prezentat presei lista PNL, care, așa cum a promis când a preluat conducerea municipalei liberale, nu conține decât foarte puține nume din vechiul legislativ local.
lista pnl bacau 2016 (22)
Dragoș Luchian, candidatul PNL pentru Primăria Bacău, a prezentat azi câteva elemente din Proiectul pentru Bacău, cu care va încerca să obțină voturile băcăuanilor, la alegerile din iunie 2016. „Provin din mediul privat, voi încerca să aplic principiile managementului privat în administrația publică”, a spus senatorul liberal.

„Spre deosebire de alți contracandidați, eu știu că e greu, trebuie să muncești foarte mult, ca să faci performanță”

Dragoș Luchian s-a referit și la perioada de după 2008, când a fost viceprimar al municipiului Bacău. „Am muncit mult din 2008, a fost cea mai fastă perioadă din administrația publică a Bacăului, când s-au făcut multe investiții, au fost multe realizări. Din păcate, lucrurile frumoase se uită rapid, mult prea rapid. În administrație nu e ușor. Spre deosebire de alți contracandidați, eu știu că e greu, trebuie să muncești foarte mult, ca să faci performanță”, a  apreciat candidatul liberal. El s-a declarat convins că va face o echipă bună cu primarul interimar actual, Ilie Bîrzu, dar și cu viceprimarii Raluna Năstase și Radu Ababei.

Dragoș Luchian a vorbit despre noutățile legislative pe care Guvernul le pregătește și care vor permite stimularea financiară a funcționarilor performanți. De asemenea, Legea salarizării unice va elimina discrepanțele de salarizare între primăriile reședință de județ și Consiliile Județene sau Prefecturile din țară. Liderul liberal a spus că își dorește o reducere a birocrației și a remarcat că bugetul municipiului Bacău, de 140 milioane lei, este de zece ori mai mic decât al municipiului Cluj Napoca, deși ca populație, Bacăul este numai la jumătate față de Cluj.

Principalul obiectiv, ca primar, al lui Dragoș Luchian, va fi să finalizeze lucrările de la Spitalul Municipal, care va trebui să funcționeze nu în adversitate cu Spitalul Județean, ci într-un holding cu acesta, alături și de Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC).

În Proiectul pentru Bacău, Dragoș Luchian le propune băcăuanilor realizarea, cu fonduri europene (Programul Operațional Regional – POR), a modernizării iluminatului public, dar și instalarea unui sistem de monitorizare video a traficului din oraș. Tot pe POR, Axa 3, se finanțează cu sume mari de bani reabilitarea energetică a blocurilor. „În circa șase ani, se pot reabilita cel puțin 500 de blocuri din Bacău, deja sunt întocmite dosare pentru 100 de imobile”, a precizat Dragoș Luchian. În vederile sale intră Planul Integrat de Mobilitate Urbană și realizarea Centrului Civic, tot cu finanțare europeană. Acest ultim proiect s-ar putea face cu circa 20 de milioane de euro.

Candidatul PNL Bacău a mai vorbit despre modernizarea, pe POR, Axa 4, a parcurilor Gherăiești și Cancicov. „Elementul natural trebuie prins în interiorul orașului. Foștii arhitecți ai Bacăului au orientat Bacăul cu spatele la apă și au exclus natura”, a afirmat Luchian. Lista planurilor include finanțarea, pe POR, Axa 5, a modernizării clădirii Athénée Palace (fostul Hotel Central) și introducerea acesteia în circuitul cultural.

Consiliul Local se schimbă radical

Senatorul Dragoș Luchian a prezentat (vezi video) și lista de candidați pentru Consiliul Local, pe care PNL o depune la Biroul Electoral. Față de actualul legislativ, schimbările sunt radicale, practic se mai regăsesc doar viceprimarii și primarul interimar, Ilie Bîrzu. Lista PNL include 9 ingineri, 7 economiști, dar și avocați, juriști, medici, arhitecți, foști sportivi șamd.

1 LUCHIAN DRAGOȘ – Inginer agronom
2 BÂRZU ILIE – Inginer diplomat
3 CREȚU CATALIN- BOGDAN – Arhitect
4 LAZĂR DOINA – Medic
5 MICLĂUȘ DANIEL – Avocat
6 FECHET MIRCEA – Inginer
7 NĂSTASE MARIA-RALUCA – Inginer
8 ROSENSCHEIN MARIANA -COSTELUȚA-COCA – Profesor
9 ABABEI RADU – Profesor universitar
10 GAVRILUȚĂ IONUȚ-ADRIAN – Inginer
11 CIOCOIU CRISTIAN – Profesor
12 PUIU CĂTĂLINA – Economist
13 CUCU EUSEBIU-DANIEL – Economist
14 NASIE CRISTINA – Economist
15 BANU ALINA – Asistent medical
16 SZABO AURELIA-CARMEN – Inginer diplomat
17 ȘARBAN ION – Profesor
18 SAVIN IRINEL VASILE – Inginer
19 VRABIE ALEXANDRA – Student
20 COJOCARU VIOREL – Tehnician
21 DASCĂLU FLORIN-CONSTANTIN -Inginer
22 SMALBERGHER ȘTEFANIA-ELENA – Economist
23 BALABAN CONSTANTIN-ANDREI – Jurist
24 UMBRĂRESCU ȘTEFAN-EMANUEL – Inginer
25 BĂCĂUANU CONSTANTIN-ALEXANDRU – Economist
26 IGNAT NICU-CODRIN – Economist
27 CALĂU ANDREEA – Economist
28 HERCIU LAURENȚIU-DANIEL – Manager
29 ȘOIMAN ROBERT-LUCIAN – Jurist

Mai multe detalii, pe filmarea conferinței de presă:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

19
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lupu Stanica
    25 aprilie 2016, 13:28
    0

    Unde este schimbarea ?
    In primii 10 se regasesc 6 politicieni cu state vechi in viata Bacaului unii chiar cu vechime si cu rezultate 0.
    Vorba vine schimbare.
    Inginer agronom si inginer diplomat.
    Inteleg ca unul este specialist in agronomie. Celalalt este specialist in diplome??

  2. p
    prut+vasile
    25 aprilie 2016, 13:38
    0

    O lista mai valoroasa decat a PSD..dar cam putini profesori..Rosenschein e pensionara, ar fi putut fi dupa Radu Ababei,care e universitar…

  3. m
    mihaita
    25 aprilie 2016, 13:44
    0

    Da Luchian nu este in stare Sa faca ceva din proprie initiativa ?
    Face ce face Necula.

  4. F
    Flora
    25 aprilie 2016, 13:59
    0

    Sa fim seriosi. Ciocoiu consilier local? Pai omul asta nu stie care e diferenta intr-o hotarade de consiliu si o lege ? A fost Goian sef la sport club si am vazut cu totii ca echipa de fotbal s-a transformat intr-o afacere liberala, iar acum continuati pe aceeasi prostie. Unde e schimbarea? Tot o echipa liberala si cu unul si mai slab ca Goian? Nu se poate asaceva.

  5. a
    andries robert
    25 aprilie 2016, 15:15
    0

    Cine rade la urma rade mai bine !

  6. G
    GG
    25 aprilie 2016, 15:23
    0

    Bine ca n-apare beleaua de Gritcu-gazon pe lista, ala responsabil de „amenajarea spatiilor verzi”, recte taiarea copacilor si arbustilor din BC.
    Reabilitarea blocurilor si demararea in forta a soselei de centura ma va determina, poate, sa mai votez PNL pt alegerile locale. Zic de ele, ca ma intereseaza in modul cel mai direct. Ar mai fi si altele, dar pe mine astea ma dor cel mai mult.

  7. M
    Mimi
    25 aprilie 2016, 15:29
    0

    Daca este Fechet este totul bine

  8. A
    Andrei+Pocorschi
    25 aprilie 2016, 15:35
    0

    sa nu lasam lupii psd sa ramana pe pozitii, la furat fireste, in orice domeniu!!!

  9. o
    oblea
    25 aprilie 2016, 16:02
    0

    noii hoti ai bacaului.
    votati-i, ca peste patru ani sa va aduceti aminte.

  10. o
    optimistul
    25 aprilie 2016, 17:44
    0

    Asta mai este cum este, sa citesti lista PMP , te crucesti cu ce nulitati vrea Scripat ,,sa salveze ,,Bacaul !

  11. Z
    Zaharia
    25 aprilie 2016, 19:02
    0

    Ababei, mincinosul mincinosilor inseamna schimbare? Fechet, fostul carator de primar? Unde vedeti schimbarea, ca eu nu o vad? Iar promisiuni fac toti! Intrebati-l pe Ababei, ca el e specialist in a promite!

  12. a
    avram
    26 aprilie 2016, 03:51
    0

    Cred ca ar fi bine sa se faca o descriere a fiecarui candidat privind locul sau de munca actual,ce contributie directa a avut in dezvoltarea acestui oras,ce afaceri dezvolta la ora actuala,etc.
    Din cei enumerati nu stiu cati au participat la o sedinta de BPL-PNL.Nume de persoane noi puse pentru a putea fi butonate .In spatele lor sta cu totul alta garnitura,
    Mult succes.

  13. A
    Andrei+Ababei
    26 aprilie 2016, 05:15
    0

    45%? De unde are Luchian cifrele astea? :))

  14. Z
    Ziua când Bacăul va avea 3 primari simultan - Blogul lui Florin Popescu
    26 aprilie 2016, 06:09
    0

    […] Dragoș Luchian a anunțat ieri lista de candidați cu care PNL Bacău merge în cursa electorală. Față de actualii consilieri, schimbările sunt majore, practic se creează premisele unei noi […]

  15. v
    vasea
    26 aprilie 2016, 06:43
    0

    să vedeţi lista PSD cu antrenori analfabeţi şi medici cu facultate la FF

  16. i
    ion
    26 aprilie 2016, 15:56
    0

    Hopa! Cine este la pozitia la pozitia 4!?!?!? Cumva sefa de sectie de la neurologie? Aha, banuiesc ca vor fi vindecati doar pacientii PDL+PNL! Deci cine va prezenta carnetul de partid de la PDL + PNL va beneficia de reducere la consultatii?
    Pacienti din tot orasul uniti-va ! Mergeti sa va inscrieti la PNL pentru a beneficia de reducere la consultatii!

  17. m
    monica
    26 aprilie 2016, 19:10
    0

    Cum asa? Doina este la PNL? Parca era la PSD. Pai nu s-a rugat de PSD s-o puna sefa la Neurologie? Ce naiba cauta la PNL? daca e asa inseamna ca este o persoana duplicitara! Sa-i fie rusine!

  18. C
    Carmy Blejan
    27 aprilie 2016, 20:34
    0

    Cam putini specialisti tehnici. Multi profesori si economisti. Vor vota tot felul de lucrari publice in necunostinta de cauza.Unde sunt specialistii care au lucrat in domenii tehnice cu probleme . In afara de d-na Raluca Nastase care este inginer si are experienta pe achizitii publice,Savin Vasile-inginer si Gavriluta Adrian -inginer,altii nu mai aveti ? Unde este dl inginer Musat,care a lucrat la CET ? Nu era la PNL ?

  19. G
    Gorgona
    6 iunie 2016, 07:06
    0

    La mushata armana ? Ai auzit ? Asta-i …..
    Cojocaru ? … cel mai tare procurement technician from power plant Thermoenergy ….. autorizat TUV ISO 9001 & OHSAS 18001 ……

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.