De la anul, normele în baza cărora va funcționa sistemul sanitar prevăd schimbări în sectorul medicilor de familie. Astfel, medicii de familie care preiau locuri rămase vacante nu vor mai fi obligați să-și întocmească singuri listele de pacienți. Ei vor prelua listele medicilor care au ocupat înainte acele posturi, și timp de trei luni vor beneficia și de decontări îndestulătoare de la asigurările de sănătate. „Pînă acum, medicii de familie nou intrați în sistem erau obligați să-și întocmească singuri listele. Dacă în termen de trei luni nu reușeau să atragă cel puțin 1.000 de asigurați, medicii respectivi erau în imposbilitatea de a semna contract cu noi. De la anul, medicii de familie care preiau locuri vacante vor prelua și listele predecesorilor. Ei vor primi timp de trei luni și decontări în valoare de 80% pentru listel de pacienți”, ne-a declarat dr. cecilia Lucaci, purtătorul de cuvînt al Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS). Ajutorul venit din partea asigurărilor de sănătate pentru medicii nou intrați în sistem durează trei luni, după care pacienții se pot gîndi dacă rămîn pe lista noului medic sau optează pentru un alt doctor din aceeași localitate. Încă o condiție care va intra în vigoare de la anul va fi aceea că medicii de familie din aceeași localitate vor fi nevoiți să-și împartă echitabil asigurații. „În special în zona rurală a județului există localități în care, unii medici de familie au pus monopol pe majoritatea populației, în detrimentul colegilor nou veniți care abia au reușit să atragă vreo mie de oameni. În legislația valabilă de la anul, norma de asigurați de pe lista unui medic de familie va fi de minim 2.000 de asigurați”, a mai spus doctorița Lucaci. Cu astfel de prevederi, medicii de familie care au foarte mulți asigurați înscriși pe liste, în timp ce colegii lor din aceeași localitate au sub 2.000 de pacienți, vor fi nevoiți să cedeze o parte din numărul lor de asigurați. (Cezara DUȚĂ)
Listele medicilor de familie se vor subția
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.