Locurile la grădinițe, mai rare ca iarba de leac

Administrator

Doina Preda vrea ca din toamnă să-și înscrie copilul la un cămin din Bacău, dar pînă acum încercările de a face acest lucru au fost sortite eșecului. înainte de terminarea anului școlar, mămica s-a interesat la mai multe grădinițe din oraș ca să-și înscrie micuțul. Răspusnul primit la telefon a sunat ca la indigo: înscrierile se fac după finalizarea anului școlar. A așteptat, răbdătoare, iar după 15 iunie a plecat prin oraș să se intereseze care sînt actele necesare pentru acest demers. Nu mică i-a fost surpriza să constate, atunci cînd s-a dus la secretariatele grădinițelor, că nu mai sînt locuri libere. „Informațiile pe care le-am primit cînd am fost la cămin erau total opuse celor primite la telefon. Am fost la vreo șase grădinițe, mai din centru, și nicăieri nu mai erau locuri libere. Justificările erau dintre cele mai diverse. Ba mai mult, pentru că băiețelul meu împlinește trei ani la o săptămînă după 15 septembrie, unele secretare sau educatoare mi-au spus că nici nu îl înscriu. Și atunci, eu ce ar trebui să fac: să-l țin, eventual, pînă la cinci ani acasă, poate-poate s-or găsi locuri libere ? Dacă aș avea suficienți bani mi-aș angaja educatoare acasă, că înțeleg că am altă variantă nu prea am. Dar nu se pune problema, deci nu-mi rămîne decît varianta de a-l înscrie la o grădiniță de stat, pentru care cotizez la bugetul de stat”, spunea, indignată, Doina Preda

Locurile la cămin s-au completat din ianuarie

Cazul prezentat nu este singular. Mai toți părinții care pînă acum nu și-au înscris micuții la grădiniță și vor ca din toamnă să îi dea la un cămin trebuie să mai aștepte un an. Un raid telefonic efectuat, ieri, la mai multe grădinițe din oraș a confirmat sesizarea primită din partea părinților: nu mai sînt locuri libere la aproape nici una dintre grădinițele din oraș. Iar de cămin, de care sînt interesați toți părinții care lucrează, nici nu se pune problema. „Mai avem vreo șase locuri libere la o grupă, dar la cămin înscrierile s-au terminat de foarte mult timp. Absolut toate grupele sînt complete, așa că nu mai putem face înscrieri”, ne-a declarat Ancuța Toderiță, directorul Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. Nici la Grădinița „Crai Nou” din Bacău nu mai erau locuri libere la cămin, poate doar vreo cîteva la grădiniță. „Locurile s-au completat încă din iarnă, pentru că avem foarte multe solicitări. Așa că nici nu încape vorbă să mai facem înscrieri”, ne-a declarat o angajată de la Crai Nou. Aceeași situație este și la Grădinița „Lizuca”, unde locurile la cămin s-au completat de foarte mult timp, dar ar mai fi vreo șase la grupa de cinci ani lăsate libere de micuții care au fost dași la școală de șase ani.

Grădinițele fac înscrieri cum le taie capul

Legat de nemulțumirea părinților care se văd în imposibilitatea să-și înscrie copiii, am încercat să aflăm de la Inspectoratul Școlar dacă există un termen limită pînă la care se fac înscrierile. Răspunsul a fost că fiecare director poate face înscrierile cînd vrea, condiția fiind ca la începutul anului școlar grupele propuse spre înființare să fie complete, așa încît educatoarele să nu-și piardă posturile. „înscrierile țin de politica fiecărei unități. Dar este de datoria părinților să meargă să se intereseze, așa cum se procedează și la școală. Nu există un termen de la care încep înscrieri, ci doar o dată limită, care este 1 septembrie”, ne-a declarat Luminița Cojocaru, inspectorul pentru învățămînt preșcolar la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. în aceste condiții, părinților nu le rămîne decît să bată drumurile la grădință de cum începe anul școlar, poate – poate vor reuși să-și înscrie micuții pînă la începutul anului viitor. Asta dacă nu cumva au o pilă, care ar rezolva fără nici o bătaie de cap înscrierea, fie la grădiniță, fie la cămin, indiferent cîți alți părinți au depus cereri înainte. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.