Luana Ibacka, prezentatoarea emisiunii “Cunoaste, Viseaza, Iubeste!”, de la Prima TV, va implini anul acesta 45 de ani. Luana arata senzational, asta pentru ca are si a avut intotdeauna grija de ea. Este foarte atenta la alimentatia pe care o consuma, face sport si este tot timpul la curent cu tratamentele de ultima generatie. Se documenteaza in permanenta si stie exact ce anume sa faca sau sa foloseasca pentru a arata impecabil.
“Sunt in preajma atator oameni care se ocupa de medicina naturista, de homeopatie, de frumustete prin chirugie si prin tratamente de salon, incat ar fi pacat sa nu aplic acolo unde consider, cate ceva din noutatile acestor domenii. Si cand spun noutati, nu ma refer doar la echipamente fabuloase de slabit, ci si la retete reinterpretate modern, de pe vremea bunicii…
Iarna, ma preocup in special de elasticitatea pielii, adica de colagen, el fiind cel care, asemeni adezivului, lipeste tesuturile si celulele intre ele. Colagenul este o proteina care se gaseste in proportie de 70% in piele. Odata cu inaintarea in varsta, productia de colagen incepe sa scada, aparand astfel primele semne de imbatranire la nivelul tenului. Alaturi de cheratina si elastina, el asigura o piele ferma, perfect intinsa, creionand un aspect tanar. Deci caut creme si serumuri, masti si tratamente care aduc colagenul in piele mea, citind cu atentie pe prospect.
In acelasi timp, ma gandesc si la tratamentele injectabile, care promit si ele, care au un efect imediat, cu rezultate rapide, menite in principal sa acopere ridurile faciale, prin injectarea cu un ac foarte fin al proteinei lipsa, colagenul. Intrucat nu am facut injectii cu botox, nu ma simt pregatita inca decat pentru o mezoterapie sau o fina injectare cu colagen, in primavara probabil. Am inteles ca organismul absoarbe colagenul injectat, fiind astfel necesara repetarea acestei proceduri periodic, la interval de 6 luni.
Pana atunci, ma folosesc de ce ofera alimentatia ca aport de colagen, respectiv consumul de fructe de mare precum creveti sau homari, carnea de pui sau de miel dar si fructe si legume bogate in vitamina C, care ajuta la mentinerea elasticitatii, stimuland producerea de colagen”, marturiseste Luana, pe care o puteti vedea in fiecare saptamana, urmarind emisiunea “Cunoaste, Viseaza, Iubeste!”, duminica, de la ora 11:30, numai la Prima TV.
Lasă un răspuns