In timp ce majoritatea românilor care si-au permis o vacanta au ales destinatii din strainatate, Lucian Serban, inspector scolar de geografie al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, a ramas fidel pasiunii sale pentru Geografie României. Pasionat cercetator, bacauanul si-a luat aparatul foto, prieten nedespartit, si a pornit intr-un nou periplu prin tara nostra. Traseul ales de aceasta data a fost Bacau – Brasov, Câmpulung – Curtea de Arges – Râmnicul Vâlcea – Horezu, Tg. Jiu – Godeanu – Baile Herculane – Orsova – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Slatina – Sibiu – Bacau, o vacanta care, exprimata matematic, s-ar rezuma, dupa calculul sau, la peste 2200 de kilometri, 10 judete, 44 de orase si vreo 500 de sate. „A fost un periplu destul de lung in care am surprins foarte multe aspecte: peisaje carstice fantastice pe Valea Cernei dar si o statiune lasata sa se prabuseasca in ignoranta, Herculane, un defileu al Dunarii absolut fermecator, dominat de chipul lui Decebal, dar si croaziere de cinci stele organizate desigur de elvetieni – noi ne plimbam inca in barci ruginite, orase monoindustriale desprinse din anii 50, Anina, dar si regenerari urbane foarte reusite, in Slatina. Una peste alta, toate mi-au demonstrat inca o data pitorescul României, care inca ma face sa cred ca mai poti face un concediu intern reusit”, a incheiat cu o invitatie inspectorul scolar Lucian Serban. Daca vreti sa cunoasteti varianta prietenului sau, aparatul foto, despre aceasta calatorie, o gasiti la: http://www.galeriafoto.com/photos/showgallery.php/cat/500/ppuser/2534.
Lasă un răspuns