Lucrările executate de Direcția Apelor Siret pentru refacerea albiilor distruse de inundațiile de anul trecut vor fi ținta a două controale. „Am solicitat Ministerului Mediului un control pentru lucrările executate de cei de la «Ape». în plus, vom demara un control pe aceste lucrări și la nivelul județului”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Prin ordinul lui se va forma o comisie de control, formată din reprezentați de la mai multe instituții – Prefectura Bacău, Inspectoratul General în Construcții, Finanțele Publice, Direcția Apelor și Sistemul de Gospodărire a Apelor. „âi voi solicita directoarei Tudorița Lungu să numească un reprezentant în comisie, altul decît cel care a semnat procesul verbal de recepție a lucrărilor. Din comisie va face parte fiecare primar din localitatea în care au fost executate lucrări”, a precizat prefectul de Bacău. Comisia va efectua controalele în teren și nu va scăpa de la verificări nici o lucrare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.