~2 min lectură 0 comentarii

Lucrările pe DJ119 stagnează. Ce a găsit Sorin Brașoveanu la o vizită inopinată pe șantierul din Răcăciuni

Redacția Ziarul de Bacău

La aproape un an de la începere, lucrările de modernizare a DJ 119, care străbate localitatea Ciucani, comuna Răcăciuni, nu sunt în grafic. Situația a fost constatată de Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, la o vizită inopinată pe șantier, unde a fost însoțit de Lucian Cheța, primarul comunei Răcăciuni, și Dorian Pocovnicu, fost prefect și consilier județean.

Deși vremea de afară permite lucrul, președintele Brașoveanu a constatat că pe șantier nu se lucra deloc. Potrivit estimărilor, stadiul de realizare a lucrărilor este de aproximativ 25%. 

„Îmi exprim nemulțumirea față constructorul care a câştigat această lucrare, ritmul de lucru este foarte lent pe porțiunea de drum județean Ciucani-Răcăciuni (km 25+740-27+993). Voi notifica constructorul asupra celor constatate și mă voi prevala de prevederile contractuale şi legale pentru a lua măsurile care se impun! Nu tolerez întârzieri!”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău.

Proiectul de modernizarea a acestui drum este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) şi are valoare de peste 1.1 milioane de euro.

Valoarea investiției care urmează a se realiza se ridică la peste 1,1 milioane de euro, iar durata lucrărilor este de 2 luni pentru proiectare și 12 pentru execuție. 

Modernizarea drumului județean DJ 119 va permite conectarea localității Ciucani la centrul administrativ al comunei Răcăciuni prin DN 2. Pentru modernizarea sectorului de drum care în prezent are o structură din balast, proiectantul a prevăzut lucrări care să asigure condiții de siguranță și confort sporite pentru participanții la trafic.

Consiliul Județean Bacău are peste 20 de șantiere mari în lucru pentru modernizarea infrastructurii, unde se lucrează în parametri optimi, fără probleme, potrivit lui Sorin Brașoveanu.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.