Lumea românească

Zdrențăroșii Europei

Vasile PRUTEANU

E limpede că chiar și unui politician pragmatic, ca dl. Băsescu, îi este frică. De ce este, de ce va fi. De unguri, în special. De ungurii noștrii, nu de cei de peste Tisa. Proclamarea unilaterală a independenței Kosovo ne arată că sîntem pe un tărîm care refuză orice schematism de gîndire. Imperiul faptei este mult mai cuprinzător decît al agitației exterioare, al insurgenței prometeice. Iar faptele arată că Europa unită este o abstracție, un vis frumos curmat brutal de trezirea la o realitate îngrijorătoare. Nu sîntem cetățeni europeni, ci români, unguri, nemți, francezi și (de ce nu?) kosovari. „Fatalitatea” istoriei reale face praf și pulbere așa numita solidaritate a „lumii libere” într-un continent unitar, precum și rezoluțiile ONU, făcute hîrtie igienică încă de pe vremea Afganistanului, Jugoslaviei și Irakului. Unitatea continentală tinde să se divizeze, să se enclavizeze. Este urmarea eșecului democrației din Europa de est de după „cortina de fier”, cu efecte dramatice uneori, contraproductive întotdeauna, ridicole adeseori în planul politicii interne. Dacă ai trecut cu tancurile peste o populație rebelă, dacă ai înmormîntat în gropi comune zeci de mii de oameni (cum a făcut Miloșevici) n-ai cum aștepta îngăduință din partea nimănui. Este normal ca o populație atît de sfîrtecată să vrea o separare reală de opresor, chiar dacă acesta și-a schimbat atitudinea. Noi, românii, n-am făcut asemenea blestemății cu ungurii noștrii, dar nici nu ne-am armonizat vreodată punctele de vedere. De aceea, ne și temem că s-ar putea crea divergențe ireconciliabile, care să ducă la o „Ungarie mică” într-o Românie încă bîntuită de lupte politice interne.
Imaginea externă a Serbiei era una marcată de violențe și recrudescențe etnice. Cea a Romăniei este una generatoare de infracționalitate transfrontalieră și dezordine cronică, ceea ce iar nu poate solicita bunăvoința cuiva. Este ăsta un motiv de teamă? Este. Naționalismul furibund de tip Vadim Tudor, iredentismul și regresiunile comportamentale de o parte și de alta sînt motive temeinice pentru temeri? Sînt. Ne mai poate, așadar surprinde trecerea bruscă a României alături de Rusia în problema Kosovo, uitînd de celebra axă Washington-Londra-București? Care, oricum, nu prea ne ia în seamă. „Lumea liberă” la care am visat decenii întregi se dovedește, iată, a avea o insidioasă componentă nevrotică față de est-europeni, față de zdrențăroșii care au asaltat occidentul și l-au umplut de corturi și mizerie. Pentru occident sînt preferabile micile enclave etnice (ușor de controlat), decît năvala celor 200 de miloane de oameni din țările foste comuniste. în raport cu această nouă realitate, e de înțeles teama autorităților românești și înclinarea lor spre o autohtonie națională fermă, invocînd suveranitatea, inviolabilitatea frontierelor și autodeterminarea într-o lume ce pare prea puțin dispusă la solidaritate trans-națională cu parteneri incerți, pasionați de lupte politice interne devastatoare. Dacă vom ști să „gospodărim” în interior nevrozele interetnice, inflamările politicianiste, vom putea evita situațiile conflictuale și dramele ulterioare. Dacă nu, numai Dumnezeu știe cum va arăta viitorul.eles teama autorităților românești și înclinarea lor spre o autohtonie na

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!