Lumea românească

Politica struțului

Dan PERȘA

Analiștii politici par îngrijorați. Dar din ce motiv? Ei bat apa în piuă în jurul ideii că românii nu mai au încredere în politica românească, în guvernul României, în administrația românească. Și chiar de-or fi avut vreodată, tot nu contează, pentru că nu a avut nici un rezultat. Mai mult, lehamitea electoratului nu e decît un efect și degeaba îți bați gura vorbind despre el. E efectul unei cauze ușor de înțeles printr-un exemplu – și e vorba de un exemplu ce se generalizează aproape fără rest. în anii nouăzeci au apărut niște titluri de-o șchioapă în ziare și în revistele de cultură, pe prima pagină: „Moartea culturii”. în cauză se aflau revistele culturale ce veneau din comunism, pentru a-și continua programele culturale aproape la fel ca înainte. Ca s-o spunem pe cea dreaptă, acele programe nu mai erau viabile. Nu se mai adresau nimănui. Acțiunea „moartea culturii” a fost, de fapt, una de culpabilizare a politicienilor și guvernanților din acel moment, deoarece ei au crezut că „descentralizare” (de care se vorbea mult atunci), înseamnă, în primul rînd, să tai resursele tuturor acelor instituții care nu aduc profit la buget. Aceasta a și fost, de fapt, breșa pentru învinovățire, pentru că e incorect să lași fără sprijin de la stat cultura. Dacă noi am fi avut politicieni și guvernanți capabili, ei ar fi rezolvat tranșant, dar rațional, problema. Ar fi lăsat să dispară cîteva din aceste reviste, pentru a permite supraviețuirea celor viabile, care reușiseră să-și elaboreze programe adecvate, dibuind un public țintă. Nu au făcut așa, dintr-un motiv cunoscut tuturor: politicienii (care alcătuiesc nu doar parlamentul și senatul, ci și guvernul), au fost, la noi, întotdeauna incompetenți. Habar nu aveau ce se petrece în domeniul cultural, pentru că ei proveneau din cu totul alte medii, singura pricina pentru care se aflau la conducerea țării fiind una clientelară față de șeful statului și partidul de guvernămînt. Cum să găsească soluții raționale acești indivizi ce-și spun „politicieni”? Ceea ce s-a întîmplat însă (culpabilizarea lor în prima acțiune jurnalistică unitară și limpede direcționată), i-a îngrijorat însă. Nu pentru că i-ar fi deranjat învinovățirea. Ci pentru că erau distrași de la somnul rațiunii lor de niște chestiuni cu totul străine intențiilor și intereselor personale. Iar măsura pe care au luat-o nu a avut nici în clin, nici în mînecă și în nimic altceva, cu problema ce trebuia rezolvată. Pur și simplu au aruncat pisica în ograda altuia, adică pe umerii administrațiilor teritoriale. în felul acesta, dacă oamenii de cultură ar mai face garagață, nu le-ar putea cășuna decît aleșilor locali. Pe de altă parte, ca să scape Ministerul Culturii, care e parte a guvernului, de orice implicare, au creat un organism tampon de subvenționare a cîtorva reviste, organism dincolo de care nimeni mai poate trece. De fapt, această soluție a fost una care a permis continuarea lălăielii în cultură, iar substratul ei e următorul. Politicienii au arătat că ei nu au vreme să se ocupe de problemele serioase ce apar, ci vor să fie lăsați în pace, să-și vadă de treburile lor. Iar treburile lor au fost aceleași ieri, ca și azi, toți avînd o singură preocupare: să-și pregătească apele pentru alegerile următoare, pentru a cîștiga sau a intra în opoziție – și tot așa la nesfîrșit, pentru că altceva nu-i interesează în afara acestei rotații la putere. Acest dezinteres fățiș față de problemele cetății, această retragere și baricadare față de chestiunile ce preocupă oamenii de rînd, chiar dacă nu conștientizată în totalitate, e simțită de electorat. Din păcate electoratul nu are cum amenda asta, pentru că, e ușor de constatat, aceeași figură a politicianului dezabuzat și apatic față de cetate (vioi doar cînd e vorba de sine) se repetă la nesfîrșit și toți politicienii sînt tot o apă și-un pămînt.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!