Cea mai importantă știre națională
Romulus Dan BUSNEA
Prea acaparați de grijile inerente ale zilei, devenim din ce în ce mai puțin receptivi față de faptele și evenimentele cu o conotație aparte pentru felul în care se mișcă lucrurile în România. Sistemul informațional care ne este pus la dispoziție este de cele mai multe ori unul cu tendințe manipulative – sau mai pe înțelesul tuturor – unul senzaționalist, menit să abată atenția de la adevăratele probleme cu care se confruntă națiunea română. Prezentarea eronată, denaturată a unor informații și date poate afecta grav modul în care este percepută realitatea românească. De aceea, v-aș propune un exercițiu menit a vă antrena în căutarea acelor informații sau știri de importanță națională, a căror prezentare este uneori, în mod voit trecută cu vederea sau chiar omisă, tocmai pentru faptul că ar putea reflecta starea de fapt a României. Este acea realitate obiectivă care doare, sau dimpotrivă, care scoate în relief aspecte sau realizări care, „pentru unii”, nu sînt în concordanță cu propriile aspirații și interese. Ca să nu mai vorbim de realitatea care trebuie căutată în spatele aparenței dată de lupta împotriva corupției, un fenomen generalizat la scară națională și a cărui intensitate, nu pare să fi scăzut nici după ce în mod oficial, însuși președintele țării declarase război contra marilor corupți. Dar să nu lungim prea mult vorba și să trecem la exemplificări. Și ca să începem antrenamentul cu o ușoară încălzire, vă aduc în vedere, o informație importantă apărută într-un cotidian, imediat după sărbătorirea Zilei Naționale a României și care, în mod normal, ar fi trebuit să fie supusă unei dezbateri publice, la care să fie invitați în primul rînd cei care ne învață despre trecutul istoric al neamului românesc. Nu că aș fi unul pe care îl scoate patriotismul afară din casă, dar este de neconceput să nu se amintească nimic despre adevărata zi de naștere a poporului român. A fost nevoie de o intervenție a Casei Regale, prin Principele Radu, care să transmită prin intermediul acelei informații un mesaj subtil celor care nu încetează să re-inventeze trecutul, așa cum li se pare că îi aranjează mai bine, că ar da, chipurile, mai bine la populație. Principele spune în cele cîteva rînduri că România nu s-a născut acum 89 de ani, la 1 Decembrie 1918 și că, de fapt, actul de naștere al statului român datează de acum 141 de ani, mai precis de la 1866, cînd se face referire la statalitatea României în Articolul 1 din Constituție. Este un fapt real, confirmat din punct de vedere istoric, că încă din 1866, România avea una din cele mai avansate Constituții din Europa. Pe baza ei s-a clădit un sistem democratic, întemeiat pe existența mai multor partide și parlamente. Dar iată ce spune Constituția de la 1866, la Articolul 1: „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. Principele Radu menționează că deși această lege fundamentală a suferit cîteva revizuiri, ea a rămas „coloana vertebrală a unuia și aceluiași stat, elementul determinant al continuității lui politice, iar dăltuirea statului național modern, unitar și indivizibil, începută la 24 ianuarie 1859, s-a încheiat la 10 mai 1881”. în finalul intervenției sale, Principele Radu ține să mai precizeze: „La data de 1 decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu România, iar data a rămas drept simbol al Marii Uniri. Statul Român nu se naște de cîte ori i se alipește sau i se dezlipește o bucată de pămînt. Dacă statul român s-ar fi născut în 1918, atunci Alexandru Ioan Cuza și Carol I, ar rămîne în istorie ca fondatori ai Casei de Economii și Consemnațiuni”. întoarcerea la adevărul istoric reprezintă singura cale prin care se poate asigura identitatea și continuitatea unui popor, iar o dovadă în acest sens, a oferit-o însuși un membru al familiei regale, Principele Radu. Exercițiul pe care vi l-am propus continuă cu un nou episod săptămîna viitoare. ce în ce mai puțin receptivi față de faptele și evenimentele cu o conotație aparte pentru felul în care se mișcă lucru
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.