LUMEA ROM+NEASCĂ

Remember la sfîrșit de an

Romulus Dan BUSNEA

în apropierea Sărbătorilor de iarnă, întrerup pentru o scurtă perioadă seria exercițiilor propuse pentru disecarea celor mai importante știri naționale și revin mai aproape de semnificația cu totul aparte a Crăciunului, care ne apropie mai mult de însemnătatea și îndemnurile credinței. Cred că ar trebui să ne mai aducem aminte cu această ocazie și de marile figuri ale spiritualității românești trecute la cele veșnice și să le aducem un prinos de recunoștință, măcar printr-o scurtă evocare, printr-un scurt remember. Dacă ne vor lipsi reperele morale și spirituale, vom ajunge să ne întrebăm la apusul vieții dacă am învățat ceva din această trecere fugară prin infinit. Accedem spre ceva anume, sîntem în căutarea Adevărului, sau îl căutăm orbește, în speranța că într-o bună zi îi vom da de urmă? învățăturile Părintelui Teoctist, care ne-a părăsit în acest an, au renăscut în noi dorința căutării Adevărului, învățăturii lui Hristos. Parcă ne-am apropiat și mai mult la îndemnurile sale de sublimul cuvînt „Dor”, definit ca o stare ce exprimă nevoia de celălalt, dorința de a petrece timpul împreună cu cel îndrăgit, dorul fiind legat doar de iubirea profundă pentru cineva drag. Dorul, așa cum ni l-a înfățișat Părintele Teoctist în spusele și scrierile sale, apare atunci cînd iubim și simțim lipsa celuilalt, iar cine nu-l dorește pe cel de lîngă el, este lipsit de iubirea izvorîtă din bucuria lui Dumnezeu și, treptat, se înstrăinează. Fostul Patriarh ne-a învățat că înălțimea iubirii și, deci, a dorului ne-o descoperă bunul Dumnezeu, „Cel care lăsînd cele nouăzeci și nouă de oi în munți, a coborît după oaia cea pierdută, adică după firea omenească, pe care aflînd-o în starea de suferință și durere a luat-o pe umerii Săi, a făcut-o a Lui, adică a readus-o la frumusețea cea dintîi. Și aceasta pentru că, cine iubește nu sfătuiește, îndreaptă sau pedepsește numai, ci ia asupra sa greșelile celui iubit de el. Iubirea este participarea din plin la viața celuilalt, o ieșire din noi înșine, jertfă. Ar fi bine dacă toți am înțelege că sărbătorile la care participăm nu sînt simple comemorări, amintiri ale unor fapte petrecute în trecut, de care facem numai pomenire, ci întîlnire reală cu Dumnezeu. Aceasta este și menirea Bisericii: de a ni-L face prezent pe Dumnezeu, aici și acum, de a ne pune în legătură nemijlocită cu El”. De multe ori uităm de aceste povețe, uităm să privim spre icoana lui Hristos, să ne deschidem sufletele, să punem mai presus de orice credința în Dumnezeu și iubirea față de aproapele nostru. Spectacolul jalnic la care asistăm pe toate palierele vieții sociale, culturale și spirituale indică o diminuare drastică a impactului de care mesajul creștin se bucura fără rezerve. Părintele Teoctist ne-a învățat însă că Ortodoxia este o structură spirituală puternică, deplină prin autenticitatea și universalitatea sa, care oferă realizarea omului din noi. Ne-a făcut să avem încredere deplină în mesajul credinței și în Biserică, ne-a arătat marile calități pe care un popor cu dragoste de Dumnezeu trebuie să le aibă: credință, iubire, răbdare, echilibru și puterea iertării.le nostru.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!