Pomenirea Sfinților Mucenici Flor și Lavru
Flor și Lavru erau frați și, deși trăiau într-o țară păgînă, își petreceau timpul în rugăciuni: noaptea se rugau, iar ziua munceau pentru hrană. Într-o zi, au fost trimiși să zidească zeilor păgîni un templu. Termîndu-și treaba, Flor și Lavru au împărțit săracilor banii primiți, învățîndu-i despre credință în Hristos. Pe cînd ciopleau un zeu, fiul unui slujitor, aflat în apropiere, a fost lovit în ochi de o bucată de piatră. Flor și Lavru au asigurat pe tată că-l vor vindeca pe copil. După care, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru tămăduirea și luminarea acelui tînăr, cei doi sfinți au însemnat ochiul bolnav cu semnul Crucii. Tînărul a putut să vadă și a crezut în Hristos, împreună cu tatăl său. Peste puține zile, Flor și Lavru au sfințit templul ce-l zideau, nu spre slava zeilor, ci spre slava Domnului Iisus Hristos, și au adunat acolo 300 de săraci. Apoi, au mers și au luat idolii, pe care, legîndu-i cu brîie, i-au lovit și i-au sfărîmat în bucăți. Dregătorul cetății, aflînd cele petrecute, a prins pe Sfinții Flor și Lavru și pe toți cei împreună cu dînșii, și i-a osîndit să fie arși de vii. Pe Flor și Lavru, după ce i-a bătut cumplit, i-a trimis spre judecată dregătorului Iliricului. Acela, cercetîndu-i pe ei și aflîndu-i neclintiți în credința creștină, i-a aruncat într-un puț adînc și i-a acoperit cu pămînt. După mulți ani, Sfintele lor moaște au fost descoperite, izvorînd tămăduiri tuturor celor bolnavi, și au fost duse la Constantinopol.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Iacint
Sfîntul Iacint s-a născut într-un sat în Polonia, în jurul anului 1183. După ce și-a terminat studiile în străinătate, a devenit preot și canonic la Catedrala din Varșovia. Pe cînd avea 35 de ani, un unchi al său, episcop, l-a luat într-o călătorie la Roma. Aici s-au întîlnit cu Sfîntul Dominic, care, prin zelul și sărăcia lui, le-a făcut o impresie atît de puternică, încît au cerut să fie și ei primiți în rîndul fraților dominicani. După un timp de noviciat sub îndrumarea Sfîntului Dominic, sfîntul Iacint a intrat în Ordinului fraților predicatori. Cînd s-a întors la Varșovia, mergînd pe jos desculț și smerit, credincioșii au înțeles că au în mijlocul lor un adevărat apostol. Mulți tineri dintre nobilii polonezi au cerut lui Iacint să-i primească alături de el. Astfel a luat ființă mănăstirea „Sfînta Treime” la Varșovia. De aici, înflăcăratul apostol, împreună cu unii dintre frații său, a mers în părțile Prusiei, Lituaniei, Rusiei, Valachiei, întemeind mai multe mănăstiri, focare de cultură și viață creștină. Însă peste Europa a început să se reverse armate de tătari, care au dat foc lăcașurilor sfinte. Obosit și mîhnit, Iacint s-a restras în mănăstirea „Sfînta Treime” din Varșovia și a murit, în dimineața sărbătorii Adormirii Maicii Domnului din anul 1.257, după ce a încredințat fraților mai tineri misiunea sa. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns