Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Mucenic Vasilie, episcopul Amasiei
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfinților Anaclet și Marcelin
O femeie cu duh lumesc l-a vizitat odată pe fericitul Epifanie, care a invitat-o să ia loc. Femeia nu s-a așezat îndată, ci mult timp l-a examinat, privindu-l din față și din părți. Starețul s-a mirat. „Luați loc!”, i-a repetat el. Femeia a stat, s-a mărturisit și după aceea a îngenuncheat și i-a citit rugăciunea de iertare. Abia s-a sculat, că a spus: „Ah, acum m-am liniștit!”. Starețul s-a mirat de comportamentul ei, dar femeia a continuat: „Știți, Părinte, înainte de a veni la dumneavoastră, am mers la un preot și m-am mărturisit. Dar nu l-am observat de la început. Numai după ce mi-a citit rugăciunea am văzut că avea barba retezată. Să merg să caut un preot mai de procopseală, am spus, și am venit la dumneavoastră. M-am mărturisit din nou și m-am liniștit”. „Bre, netemătoare de Dumnezeu, a izbucnit sfîntul Epifanie, te joci cu Taina Mărturisirii? Ce legătura are harul preoției cu părul și cu barba noastră? Preotul care are preoția canonică săvîrșește toate Tainele și dă harul dumnezeiesc chiar dacă este bărbierit și și-a retezat părul. Altceva e harul lui Dumnezeu, pe care-l are orice preot canonic și altceva înfățișarea sa. Desigur, preotul trebuie să aibă înfățisare tradițională, cuviincioasă pentru mai multe motive, dar transmiterea harului lui Dumnezeu nu depinde de înfățișarea lui. Ai știut aceasta sau nu?
Dacă n-ai știut și recunoști că ai greșit, mărturisindu-ți păcatele deja iertate, ce le-ai spus celuilalt preot, vino să-ți citesc iarăși rugăciunea de iertare, deoarece păcatul acesta este mai mare decît toate pe care le-ai spus mai înainte. Și să nu mai faci asta”.
Într-o zi cineva l-a întrebat pe sfîntul Epifanie: cum se împacă bunătatea lui Dumnezeu cu existența iadului? Și Epifanie a răspuns: „Nu trebuie să considerăm iadul ca expresia dispoziției pedepsitoare a lui Dumnezeu. Iad înseamnă absența permanentă a Lui. Cînd cineva a spus lui Dumnezeu: «Depărtează-Te de la mine, că nu vreau să știu căile Tale», atunci Acela, cu toate că este Preabun, nu-l mîntuiește cu sila. Drept fiind, îl lasă să se desfăteze în alegerea lui, adică în iad, precum celui sfînt îi oferă desfătarea raiului. Adică, noi alegem locul sălășluirii noastre veșnice și Dumnezeu numai aprobă alegerile noastre, ca un Drept precum este”. În două cuvinte: Dreptatea lui Dumnezeu se sfîrșește în opțiunile libertății noastre. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns