Cel mai bun luptator român al ultimilor zece ani, Eusebiu Diaconu, pleaca mâine in Bulgaria, unde la Burgas se va desfasura traditionala competitie internationala Memorialul „Nikola Petrov”. Diaconu este insotit pe litoralul tarii vecine de antrenorul sau de la SCM Bacau, Ion Butucaru. „Sebi este sanatos si in forma si sper sa ramâna asa, deoarece il asteapa o serie lunga de turnee si cantonamente”, ne-a declarat Ion Butucaru. Cei doi se vor intoarce acasa luni, 28 ianuarie, iar dupa o scurta perioada de pregatire in România (probabil la Poiana-Brasov) vor pleca in Ungaria, pentru a participa la o alta competitie foarte puternica, cea de la Szombotely, care va fi precedata si urmata de cantonamente de pregatire intensa. Miza acelui turneu este calificarea la un turneu de grand-prix al FILA, cel de la Baku (Azerbaidjan). Turneele de GP vor urma insa dupa proba de foc a acestui an, Campioantele Europene de la Dortmund (Germania). „La Burgas, Sebi va evolua la 66 kg, urmând ca la Szombotely, când Europenele vor fi aproape, sa intre in categoria la care s-a consacrat si care i se potriveste, 60 kg”, a precizat Ion Butucaru. Reamintim ca Sebi Diaconu a fost campion al continentului in urma cu patru ani. In palmaresul sau figureaza nu mai putin de zece medalii la Campionatele Mondiale si Campionatele Europene, la nivel de seniori si juniori. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns