CSM Onesti si-a pastrat traditia in lupte libere, iar SCM Bacau a facut un timid pas inainte, la competitia desfasurata la Vaslui. Aceste campionate nu vor conta in clasamentul pe puncte intocmit de Minister pentru cluburile din România, dar sint foarte importante in perspectiva anilor viitori.
Luptatorii onesteni au cucerit un titlu de campion national si alte trei medalii
Sportivii onesteni au participat cu succes la finala Campionatului national de lupte libere pentru categoria U15, care s-a desfasurat zilele trecute, la Vaslui, de unde s-au intors cu patru medalii, dintre care una de aur, doua de argint si una de bronz. Dintre cei 407 participanti la competitie, onestenii s-au impus prin Mihai Prinicheriu, la categoria 47 de kilograme, care s-a clasat pe locul 1 si a cistigat medalia de aur, dar si titlul de campion national al Romaniei. Alti doi luptatori din Onesti, Florin Pintilie (32 kg) si Emilian Bucur (53 kg), au ocupat locul 2 si au cistigat medalii de argint, dar si titlurile de vicecampioni nationali, iar Adina Zota (48 kg) s-a situat pe locul 3 si a obtinut medalia de bronz, in timp ce Adina Dobrin (44 kg) si Marian Spoiala (73 kg) au fost foarte aproape de podium, ocupind locul 5. Luptatorii provin de la Clubul Sportiv Scolar (CSS) Onesti si Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti, fiind pregatiti de profesorul-antrenor Alexandru Simon si de antrenorii Mirela Miron si Valentin Dobre. „Rezultatele sint multumitoare, chiar bune, desi se mai puteau lua inca doua medalii”, a apreciat profesorul-antrenor Alexandru Simon, de la CSS Onesti. La sfirsitul acestei saptamini, mai multi luptatori din Onesti vor participa si la Campionatele internationale ale Romaniei, de la Resita.
Bacauanii, cu dispensa
Sportivii de la SCM Bacau participanti la Vaslui sunt pregatiti de Victor Donciu, Celina Argintaru si Ticu Grigorescu. „Sunt generatie ’97, deci mai mici cu unul sau doi ani dect limita vârstei. Au evoluat cu dispensa de vârsta, iar eu sunt multumit de rezultatele lor”, ne-a informat Victor Donciu. El a subliniat meritele tinerei sale colege, Celina Argintaru, cea care a pregatit-o pe singura medaliata a SCM, Mihaela Horvat – bronz la cat. 32 kg. SCM Bacau a mai avut doua locuri 5, prin Daniela Bibire (cat. 40 kg) si Petrisor Roman (cat. 32 kg). „A luptat foarte bine si Bianca Marcoci, care are vechime in judo si care poate ca nu va face din lupte libere doar un sport complementar”, spera Donciu. Desigur, el o poate da ca exemplu bun pe Manuela Bârzu, care a izbutit sa fie in paralel campioana nationala de judo si de lupte libere.
(George MARTIN)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.