SCM Bacău a cucerit un titlu de campioană la Tg. Jiu, acolo unde s-au desfășurat Naționalele pentru copii. Medalia i-a revenit Gabrielei Munteanu (cat. 44 kg), care astfel a devenit port-drapelul delegației pregătite de antrenorii Victor Donciu și Marius Botez. „Mai trebuia să avem două medalii, la categoriile 52 kg fete și 32 kg băieți, dar copiii noștri au fost furați ca-n codru”, ne-a spus cu obidă în glas Victor Donciu. „De fapt, cam toți ai noștri au fost defavorizați, dar Bianca Marcoci și Petrișor Roman au pățit-o în sferturile de finală și n-au mai luat medalii. E o diferență uriașă între locul 5 și medalia de bronz, de asta suntem atât de supărați”, a detaliat Donciu. Un alt elev al său, Romică Roman (cat. 47 kg, nicio legătură de rudenie cu amintitul Petrișor), a ocupat tot locul 5. (Peter KELMANN)
Lupte libere, CN Copii O medalie de aur și două regrete
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Bv Bacau! Data viitoare va fi mai bine!