La Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” din Tescani (Bacău) se află în plină desfășurare cea de-a XIII ediție a Taberei Internaționale de Pictură -Atelier „Plein air”- la care participă 10 artiști plastici: Isabelle Marsala din Franța, Jeanne Masikova din Suedia, Maria Louiza Kakissi din Grecia, Cigdem Gurukan și Saadet Gulru Yildiz din Turcia, Kateryna Gutinkova din Ukraina, Elena Bontea și Ilie Cojocaru din Republica Moldova și Suzana Fîntînaru și Ilie Boca din România. Devenită o tradiție în spectrul artistic românesc și universal, manifestarea este organizată de trei instituții din Bacău: Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” și Muzeul Județean de Artă și Etnografie din Bacău.
Ziua de 2 august, cînd violonistul Șerban Lupu a cîntat la Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu”, în premieră mondială „Andantino” de George Enescu, a însemnat și debutul celei de-a XIII-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură Atelier „Plein Air”. Deși vremea a fost împotriva peisajelor, prin îndărătnicia ploii care nu a contenit, cei zece artiști sosiți la Tescani, între care opt artiste, și-au văzut de treabă în liniște. „Anul acesta dominanta e feminină pentru prima oară de cînd organizăm această tabără la Centrul de Cultură de la Tescani” ne-a spus Elene Bulai, directoarea Centrului.” Programul oferit pictorilor de gazdele din satul lui Enescu este unul demn de invidiat. „Am organizat drumeții la Scorțeni unde s-a vizitat biserica de lemn, seri de filme despre Centru și despre Enescu, s-au vizionat casete cu edițiile anterioare ale Taberei, iar pe 17 și 18 august, Centrul de Cultură de la Tescani organizează o excursie de documentare la mănăstirile din nordul Moldovei” a mai adăugat Elena Bulai.
Cu un asemenea program, e firesc ca imaginea despre România și atitudinea față de țara noastră să fie una deosebită. Jana Masikova, artistă din Suedia, a venit pentru prima oară în România. Deși nu a vizitat Bucureștiul sau alte orașe mari, ea este impresionată de cele văzute la Tescani. „Sînt pentru prima dată aici și sînt încîntată de atmosfera și de oamenii de aici. Sînt minunați și sper să revin. Pînă la această tabără habar n-aveam despre aceste locuri. Am un prieten, pictor român, care mi-a spus despre Tabăra de la Tescani”. Cu ochi de artist, Jana a putut face diferența între viața culturală de la Centru și cea din sat. „Este o mare deosebire între cele două moduri de a fi: satul, cu folclorul său, și Centru”, a precizat ea.
O apariție în premieră la Tabara Internațională de Pictură, este cea a unui artist din Grecia, în persoana pictorului Louisa Kakissi, doctor în filosofia artei, a Universității din Sorbona, și profesoară de Estetică la Universitatea din Atena. Vivace și locvace, artista de pe țărmurile Mării Egee a acceptat, și ea, cu multă bucurie, un scurt dialog. „Mă aflu pentru întîia oară în România în urma unei invitații primite de către Ministerul Culturii și mă simt extraordinar de bine. E multă bună dispoziție aici, mai ales cînd stau de vorbă cu Elena (Bulai) și Boca (llie), care au încercat să ne stea tot timpul la dispoziție. Locul e minunat, departe de lume și este un bun prilej pentru a ne putea concentra. Și istoria acestor meleaguri e plină de interes. Este o exeperineță unică și pentru mine. Am luat contactul cu ceilalți artiști și am avut un schimb de informații util”, ne-a declarat Louisa Kakissi. Chiar dacă și-a lăsat acasă soțul și copii, artista din Grecia nu regretă. Din contră. „Mi-am lăsat la Atena familia, însă nu-mi pare rău. Am fost onorată să fiu invitată și voi face tot ce pot pentru a susține acest Centru de Cultură”, a mai precizat ea.
L-am întîlnit între artiști, în veranda căsuței sale, și pe pictorul Ilie Boca, unul dintre organizatori, omul care s-a agitat pe la Ministerul Culturii pentru obținerea fondurilor atît de necesare acestei manifestări artistice. Bucuros că a reușit și această a XIII-a ediție, artistul băcăuan are însă multe semne de întrebare în ceea ce privește perspectiva. „Pînă anul acesta contam pe prezența a cel puțin 25 de artiști, iar acum am invitat doar zece. Evident, din lipsă de fonduri. Chiar și așa, e bine că nu s-a pierdut tradiția”, ne-a declarat el. Lucrurile merg din ce în ce mai greu, însă e singura noastră șansă de a tezauriza pentru Muzeul de Artă din Bacău o colecție de artă ce cuprinde semnături ale artiștilor din întreaga lume”, a mai adăugat pictorul Boca. În ciuda problemelor, el continuă să spere că va fi mai bine, mai ales că „este un mod de a intra pe niște trasee culturale universale”.
Tabăra se va încheia cu vernisajul în aer liber care va avea loc pe 16 august tot la Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu-George Enescu” de la Tescani. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns