Spre sfirsitul acestor însemnari despre scoala româneasca, pe care le-am facut cu durere, cu revolta, dar mai ales cu nadejde, ca unul care si-a petrecut aproape toata viata slujind scoala, este timpul sa schimb catedra cu pupitrul de elev si sa vad ce au însemnat pentru mine anii petrecuti pe bancile scolilor, ori ale amfiteatrelor.
Nu am sa vorbesc aici despre învatatorul care „m-a învatat sa scriu”, pentru simplul motiv ca eu scriam, este drept ca folosind majuscule, înca de la patru ani. Scrisul caligrafic si cunostintele elementare de aritmetica totusi de la el le-am învatat. De la profesorii de mai tirziu am învatat însa nu doar ce scria în manuale, ci mai ales cum trebuie sa fie un viitor intelectual. Am învatat ca a cunoaste nu înseamna „a toci”, a reproduce pe de rost informatii, ci mai ales a experimenta si a-ti pune întrebari. Profesoara noastra de istorie, jenata de manualul lui Roller, facea lectii fascinante punindu-ne doar întrebari. Ne obliga sa gindim cu capul nostru, formindu-ne astfel o gindire critica fara sa spuna un cuvint „împotriva regimului”. Profesorul de geografie lasa plictisit la o parte manualul tradus din ruseste si ne vorbea despre calatoriile lui în Africa, în Asia, în America sau în statele Europei, fascinindu-ne cu gindul ca a fost o vreme cind oamenii calatoreau peste hotare. Dar as putea vorbi la nesfirsit despre liceul meu, „vechea Academie Mihaileana” cum îi spuneam noi cu mindrie, care m-a format cu adevarat.
La Universitate am avut privilegiul sa-i vad si sa-i ascult pe unii „clasici în viata”, personalitati pe care le stiam doar din carti. Teofil Simensky, Al. Dima, Constantin Ciopraga, Gavril Istrate, iata doar citeva nume care ma impresionau. Deprinderea din liceu de a-mi pune întrebari m-a dus repede spre estetica, deoarece problema genezei si mai ales a necesitatii operei de arta era fascinanta. Nu se putea citi mai nimic în domeniu, singura carte de estetica aparuta în acei ani era „Arta si realitatea din punct de vedere estetic” a lui Cernâsevski. Al. Dima, despre care stiam ca este si estetician, îmi raspundea evaziv la întrebari. El se refugiase în literatura universala, vorbea doar despre capodopere dincolo de spatiu si timp, îl oripila contactul cu „ideologia”. În acest moment a aparut Al. Husar. Tinarul profesor „exilat” de la Cluj începuse un cu adevarat temerar curs „facultativ” Tudor Arghezi si era foarte abordabil de catre studenti. Avind o carisma pe care nu si-a pierdut-o nici dupa o jumatate de secol, facea amfiteatre pline, mai ales cu studente care veneau cu mult timp înainte ca sa prinda un loc mai aproape de catedra. I se spunea „Maestrul” cu o oarecare tandrete, pentru a fi deosebit de „Magistrul”, care era Al. Dima. Lungile conversatii pe care le aveam cu Maestrul, mai ales la Biblioteca de la Fundatie, erau menite sa clarifice încercarile mele de a defini categoriile estetice, ba chiar mai mult, de a elabora un sistem. Maestrul însusi gindea un sistem estetic, aparut întii doar creionat în „Ars longa”, „o cetate în zari”, cum spune chiar autorul, apoi definit clar în „Metapoetica”, opera capitala care adauga la teoria capodoperei a lui M. Dragomirescu, ori la teoria matricei stilistice a lui Lucian Blaga, o noua teorie a „poesferei”, din pacate trimisa direct în istorie, este drept ca avind un prestigios premiu al Academiei Române. Nu numai ca Al. Husar nu a tinut un curs de „Metapoetica”, nu doar ca nu a facut scoala cu discipoli, dar originalitatea teoriei sale cred ca a iritat multa lume. Prezenta sa în cultura noastra este ignorata cu vinovatie, cind ar trebui sa fie primita triumfal. Maestrul a privit aceasta marginalizare, mai ales pina în 1989, cu umor si detasare. Era modul sau de a privi totul în jur. Îmi amintesc de o zi în care urcam domol dealul Copoului discutind ca de obicei, cind ne-am întilnit cu „locotenentii” domnului profesor Al. Dima – Maniu, Apetroaiei, Dragan – carora le-a raspuns la salut cu un „salut maestrii”, apoi m-a privit complice, încintat de pluralul pe care-l inventase.
Aflu ca un ipochimen care se da drept academician în Bacau a fost sanctionat pentru nu stiu ce matrapazlicuri legate de mafia doctoratelor „potrivit codului muncii”. Daca face parte din personalul „tesa”, foarte bine a facut conducerea Academiei ca l-a sanctionat conform „codului muncii”, dar daca se numara printre nemuritori mi se pare absurd sa fie penalizat ca un functionar oarecare. O colega de la ziar scrie despre conferinta de estetica organizata de domnul în cauza ca la ea vor participa „academicieni din întreaga tara”. Mi-l imaginez pe Maestru zimbind malitios si aruncindu-mi o privire complice ca odinioara pe dealul Copoului: „Academicieni din întreaga tara, uniti-va!”
Ioan NEACSU
Lasă un răspuns