• mizeria, delăsarea și autocompătimirea sînt la mare cinste în mahalaua Vîntului • rîul Bîrnat reprezintă singura sursă de apă • țiganii acuză autoritățile că înainte de alegeri le promit marea cu sarea, iar după ce se văd înscăunați îi amenință că le dărîmă casele cu buldozerul • de frică să nu le fie dărîmate gospodăriile și să fie nevoiți să se mute cu puradeii în gară, țiganii refuză să își spună ziariștilor numele
La doar cîteva sute de metri de centrul orașului Bacău, circa 300 de suflete trăiesc și acum ca în evul mediu. Cei care își duc viața fără cele mai elementare condiții și într-o mizerie greu de imaginat sînt locuitorii cartierului Vîntului, situat de-a lungul rîului Bîrnat, între podul peste Bistrița de la Șerbănești și podul peste Bîrnat din cartierul Nordului. De cînd a fost înființat, cartierul a fost locuit în majoritate de țigani, iar modul de trai mizer specific a determinat autoritățile locale care s-au succedat la putere să își îndrepte foarte puțin sau deloc atenția spre mahala.
Cei mai în vîrstă dintre locuitorii cartierului Vîntului povestesc că, față de vremea copilăriei lor, în cartier nu s-a modificat nimic. „Străzile sînt la fel, pline de gropi și fără asfalt, casele arată la fel de dărăpănate, canalizări nu avem nici acum. Singura diferență este că țiganii s-au înmulțit, iar aici trăiesc mult mai multe persoane”, spune o țigancă în vîrstă de aproape 50 de ani, care de cînd a văzut lumina zilei a crescut pe malul gîrlei. Deși pare greu de crezut, în condițiile în care cartierul Vîntului se află la cîteva sute de metri de centrul unui oraș care se vrea european, cea mai mare problemă în zonă o constituie lipsa apei potabile. În zona în care trăiesc peste 300 de suflete, singura sursă de apă o reprezintă o ciușmea. „Mai sînt români care au apă în curte, dar nu te poți duce toată ziua să le bați în poartă ca să iei apă. Ba spun că se strică garniturile, ba că se rupe țeava, ba că plătesc prea mult. Pînă la urmă, au și ei dreptate”, explică Ana Hasan. Ca să convingă de problemele pe care le au la aprovizionarea cu apă, femeia arată semnele de pe mîna de care fusese mușcată de cîinele unui vecin la care fusese după apă, mai pe înserate.
Pentru că, oricît de mizerabili se spune că ar fi, țiganii au și ei nevoie de apă, soluția la care apelează este să folosească apa din rîul Bîrnat, care curge în imediata vecinătate a caselor. Plină de bidoane, hîrtii, dejecții, hoituri și alte gunoaie, albia rîului este atît de murdară încît numai simpla apropiere ar provoca greață unui locuitor de rînd. „Nu avem ce face, asta este: ne spălăm, bem și facem mîncare din rîul ăsta. De cînd sînt copil beau apă din Bîrnat și iaca, că nu am mai murit. Vorba lu’ tata: dacă trece peste nouă pietre îi bună de băut”, îmi spulberă mirarea un țigan care tocmai își trimitea copiii la apă, pentru ca piranda lui să se apuce de făcut mîncare. Chiar dacă de cînd se știu iau apă din rîu ca să facă mîncare, să bea sau să se spele și să dea la orătănii, țiganii nu-și ascund nemulțumirea pentru faptul că nu-i bagă nimeni în seamă. „Sîntem și noi oameni, nu cîini. Sîntem mulți și mai negri la față, da’ am făcut și noi oleacă de școală și știm cum trăiește lumea”, își plînge amarul Simona Iordache. Nemulțumirea țiganilor este cu atît mai mare cu cît problemele, aceleași de ani de zile, nu au fost niciodată luate în serios. „Pe noi ne bagă în seamă primarii ăștia numai cînd fac campanie electorală. Înainte de alegeri vin la noi toți candidații și ne promit că ne trag apă, că ne fac canalizare și străzi. La ultimele alegeri au venit și oamenii lu’ Sechelariu și ne-au promis că rezolvă tot ce le-am cerut. I-am votat, iar după ce s-au ajuns șefi ne ameniniță cu buldozerul. Ba că ne dărîmă casele, ba că ne mută în Izvoare”, povestește, nemulțumit, un țigan. Bărbatul refuză cu îndîrjire să-și decline identitatea, de frică să nu aibă apoi de suferit. „Da’ ce, doamnă, vreți să mă vedeți cu copiii în gară, cerșind? Ăștia sînt în stare să-mi dărîme casa și mă lase în stradă, cu puradei cu tot. Sau să ne ducă în lagărul de exterminare, în Izvoare”, completează bărbatul.
Chiar dacă modul de trai mizer al țiganilor este o realitate pe care nimeni nu o poate nega, iar șansele de a-i implica și responsabiliza în rezolvarea problemelor sînt destul de mici, un lucru este cert: la numai cîteva sute de metri de centrul Bacăului, orașul despre care în ultima vreme se spune tot mai des că este european, mizeria și delăsarea fac front comun. Atitudinea țiganilor pare să fi molipsit și autoritățile locale, ai cărei reprezentanți își amintesc de zonă numai cînd au nevoie de voturile familiilor din zonă. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns