Un număr de 179 de incidente electorale au fost confirmate, duminică, între orele 7,00 şi 17,00, din cele 385 semnalate, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.
„Au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.200 de lei, în intervalul orar 7,00 – 17,00. De asemenea, 53 de incidente au fost reclamate la Poliţie privind infracţiuni la Legea referendumului. Cele mai multe incidente s-au înregistrat în municipiul Bucureşti”, a precizat, într-o conferinţă de presă, Marius Militaru.
El a explicat că, dintre cele 53 de incidente, 42 au fost la Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
„Menţionăm că majoritatea incidentelor electorale sesizate s-au produs în mediul urban – 219 -, majoritatea, adică 63%, fiind primite prin apelul de urgenţă 112. Cele mai multe sesizări s-au înregistrat în municipiul Bucureşti – 92, în judeţul Dâmboviţa – 37, în Ialomiţa – 22, Buzău – 20, Braşov – 19, Constanţa şi Vrancea cu câte 16, dar cele mai multe infracţiuni au fost constatate în judeţele Vrancea – 10 infracţiuni, Constanţa – 6 infracţiuni, municipiul Bucureşti – 5 infracţiuni, Galaţi – 4 infracţiuni”, a precizat Marius Militaru.
Acesta a mai spus că cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în judeţele Gorj – şase, Constanţa şi Mehedinţi câte două, Brăila şi Bucureşti câte trei. De asemenea, pentru prevenirea turismului electoral, duminică, până la ora 17,00, Poliţia a verificat, prin micro-filtre rutiere, 680 de autovehicule şi a legitimat 1.681 de persoane.
„Astăzi, până la ora 17,00, la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor au fost eliberate 21.507 acte de identitate, dintre care 19.681 cărţi de identitate şi 1.826 cărţi de identitate provizorii. Menţionez că, potrivit statisticilor date de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la nivelul întregii ţări, 22.606 persoane nu au drept de vot, acestea nefiind incluse în copiile de pe listele electorale permanente”, a declarat Militaru.
Printre tipurile de incidente semnalate în cursul procesului de votare, purtătorul de cuvânt al MAI a menţionat distrugerea, deteriorarea, murdărirea sau acoperirea cu înscrieri a materialelor electorale (un incident), împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu de a participa la referendum (48), neconformarea la dispoziţiile preşedintelui Biroului Electoral al Secţiei de votare (şapte incidente). AGERPRES
Lasă un răspuns