• măsura îi vizează doar pe băcăuanii care nu au depus actele corespunzătoare la dosar și ar fi pierdut acest drept
Primăria din Bacău a decis să mai acorde un răgaz de cîteva zile băcăuanilor care nu și-au completat corect dosarele de acordare a subvenției pentru căldură. Verificarea dosarelor depuse de solicitanți la sediul asociației sau la sediul Primăriei din Bulevardul Unirii – pentru încălzirea cu gaz – trebuia încheiată ieri. „Salariații primăriei care au controlat actele depuse de băcăuani au constatat că foarte multe dosare nu aveau documentația completă și ar fi trebuit refuzate. Ne-am gîndit să le mai dăm, totuși, un răgaz celor aflați în această situație pentru a beneficia, în final, de subvenție”, ne-a declarat Elena Șova, directorul Direcției Sociale din cadrul Primăriei.
Principala neconcordanță constatată de cei 183 de salariați ai Primăriei care în aceste zile au verificat documentele din dosare îi vizează pe proprietarii care au subînchiriat apartamentele. Noii chiriași, deși figurau în evidențele asociației unde își plăteau întreținerea, nu au făcut dovada mutației în apartament în buletinul de identitate. Din acest motiv, ei ar fi trebuit excluși de pe lista celor care vor beneficia de subvenție. „Aceste documente trebuie înoite la poliție, lucru care se realizează foarte ușor, iar mutația trebuie să figureze pe actele de identitate ale tutoror membrilor familiei. Prelungirea termenului de verificare a dosarelor incomplete cu cîteva zile le dă și acestora răgazul de a intra pe liste”, a mai spus Elena Șova.
Cererile de acordare a subvenției la căldură pentru luna noiembrie au fost depuse de băcăuani pînă pe 24 decembrie, după care au fost ridicate de la asociații de salariații primăriei pentru ca toate documentele să fie verificate. Cei care nu au completat corect actele pot face acest lucru pînă miercuri. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns