Mai mult ca prefectul

Cine e cel mai puternic om din judeţ: prefectul sau preşedintele Consiliului Judeţean? Sau, altfel pusă întrebarea: care e treaba prefectului şi care e treaba preşedintelui CJ?

Întrebarea e cu dichis pentru că, iată, avem pentru prima dată un „prefect-jucator”, după modelul patentat de şeful său politic, preşedintele-jucător. Până la actualul prefect, ceilalţi şefi ai instituţiei nu au ieşit dintr-un anumit tipar, fie că au fost numiţi politic fie că au fost numiţi tot politic dar mai cu perdea.

Dumitru Bontaş, Silviu Lefter, Radu Cătălin Mardare, Claudiu Şerban, Neculai Olaru, Dorian Pocovnicu, Claudiu Bălan au fost suficient de eleganţi în funcţii încât să nu se amestece în mocirla politicii prea mult. Au considerat că funcţia de prefect este una mai mult de reprezentare atâta vreme cât atribuţiunile sunt destul de limitate iar adevărata putere o au preşedenţii Consiliului Judeţean.

Pentru că într-un Consiliul Judeţean sunt, de fapt, două instituţii distincte: una legislativă şi una executivă. Ambele instituţii sunt conduse de aceeaşi persoană. Teoretic, funcţia de preşedinte al CJ bate oricând funcţia de Prefect. Prefectul nu poate legifera, pe când preşedintele CJ poate iniţia hotărâri cu putere de lege pe teritoriul judeţului. Prefectul nu poate aloca fonduri, un preşedinte de CJ, poate.

Însă, această teorie este răsturnată de sistemul politic actual, în care absolut toate instituţiile au fost politizate iar prefecţii au primit puteri mai mari prin simplul fapt că, fiind apropiaţi partidului de guvernământ şi în subordinea politică a liderilor locali, pot obţine decizii ale instituţiilor centrale. Pot obţine finanţări preferenţiale, pot obţine schimbarea unor şefi de instituţii, pot obţine informaţii şi pot şantaja economic nişte comunităţi.

În acest fel, o parte din puterea preşedintelui CJ dispare pentru că nemaiprimind fonduri de la Bucureşti, nu are ce bani împarţi.

Aşa se face că actualul prefect, defavorizat puţin şi de lipsa de cultură politică, s-a transformat într-un agitator electoral perpetuu. El nu mai veghează asupra bunului mers al instituţiilor descentralizate, ci veghează asupra instituţiilor pe care nu le are în subordine: primării sau chiar Consiliul Judeţean. El se preocupa de probleme mărunte – gunoaie, de exemplu – dar neglijează problemele de nivel macro – cum ar fi strategiile de dezvoltare.

Pe prefect îl vedem la televizor sau în ieşirile electorale, atent să-i mai sufle puţin în pânze lui Sechelariu şi să nu cumva să deranjeze PDL-ul. A, şi, eventual, să facă tărăboi în altă parte pentru a distrage atenţia de la o problemă ridicată de adversarii politici.